Începând de ieri, comisarul Petrică Jucan nu mai ocupă funcţia de şef al Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava. Informaţia a fost confirmată de subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, care a explicat şi motivele pentru care comisarul Jucan nu mai ocupă funcţia menţionată, potrivit Monitorul de Suceava.
„S-a primit o înştiinţare oficială din partea unei structuri de parchet prin care instituţia noastră a fost informată că s-a început urmărirea penală faţă de comisarul Petrică Jucan. Potrivit statutului poliţistului, în astfel de situaţii se ia măsura punerii la dispoziţie, iar persoana în cauză va trece la un serviciu neoperativ, cu consecinţele de rigoare”, a arătat subcomisarul Ionuţ Epureanu.
Atribuţiile de conducere au fost preluate de inspectorul principal Mihai Gabinat, şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, urmând ca săptămâna viitoare să se constituie o comisie care va împuternici o persoană care să preia cu titlu de interimar şefia Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava.