Un accident de circulație a avut loc, miercuri dimineață, în municipiul Suceava. O bătrână de 84 de ani din județul Iași care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure a fost lovită de o mașină, pe strada Grigore Ureche.
Șoferul, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Suceava, nu a putut să o evite.
Femeia a fost dusă la spital, unde a primit îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată. Șoferul nu era băut.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.