Furnizarea apei va fi sistată, joi, 15 octombrie, ca urmare a unor lucrări necesare implementării proiectului „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată din municipiul Suceava”.
Astfel, între orele 08:00 – 20:00, nu vor avea apă la robinete locuitorii din Centru, în zonele: str. Ștefan cel Mare de la intersecția cu str. Mărășești până la intersecția cu str. Ana Ipătescu; str. Ana Ipătescu de la intersecția cu str. Ștefan cel Mare până la intersecția cu str. Nicolae Bălcescu; str. Anastasie Crimca, str. Cireșilor, str. Ion Vodă Viteazul, str. Iancu Flondor, Aleea Ion Grămadă; punctul termic A1 și punctul termic Parc.
„Rugăm locuitorii imobilelor şi agenţii economici din zonele menţionate să-şi facă rezerve suficiente de apă potabilă. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere”, susțin reprezentanții ACET.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia