Două mașini s-au ciocnit violent, duminică după-amiază, pe strada Ștefan cel Mare din Gura Humorului din cauza unui șofer beat.
Bărbatul de 35 de ani, din Gura Humorului, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers la stânga, pentru a pătrunde pe strada Luceafărului și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului, condus regulamentar de un bărbat de 41 de ani, judeţul Cluj, intrând în coliziune cu acesta.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 41 de ani și de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 35 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.