Un accident spectaculos a avut loc, sâmbătă, pe Bulevardul Bucovina din orașul Gura Humorului. Un bărbat de 34 de ani s-a urcat băut la volan, iar la un moment dat a adormit în timp ce conducea, a pierdut controlul mașinii, a pătruns pe scuarul pietonal, a îndoit un gard metalic şi apoi a acroşat un stâlp pe care era montat un semafor.
Din accident au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.