Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Bărbat, la spital după ce a fost bătut și călcat de o mașină

ranit accident ars (4)Un bărbat de 41 de ani din comuna Panaci a ajuns, miercuri noapte, la Spitalul din Vatra Dornei după ce a fost bătut și călcat de o mașină. Omul era  în stare de ebrietate și era confuz în declarații.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, victima a fost la stâna unui bărbat de 56 de ani din localitate și apoi la un bar din localitate, unde a consumat băuturi alcoolice cu acesta și cu un alt bărbat de 47 de ani din comuna Panaci, care conducea un autoturism.

like-facebookUlterior, la plecare, bărbatul de 56 de ani s-a certat cu cel de 41 de ani lângă autoturism şi l-a lovit cu pumnul, după care agresorul şi conducătorul auto de 47 de ani s-au urcat în maşină și au dat înapoi, trecând cu roata peste piciorul victimei și au plecat.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” şi ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*