Un echipaj de poliţie din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a efectuat, duminică, semnal regulamentar de oprire pe strada Popeni, din localitate, unui autoturism care a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 86 km/h în localitate, însă conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, ocazie cu care, s-a procedat la urmărirea autoturismului, pe traseul DN 17 Roşu – strada Popeni, unde, conducătorul auto a oprit autoturismul, ocupanţii părăsind în grabă interiorul acestuia.
În urma cercetărilor, polițiștii au reușit identificarea deţinătorul autoturismului în persoana unui bărbat de 34 de ani, din localitate şi a unui pasager din autoturismul, care au declarat faptul că autoturismul în cauză a fost condus de un alt bărbat de 39 de ani, din municipiul Vatra Dornei.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul de 39 de ani, are permisul de conducere anulat din anul 2012 pentru infracţiuni la regimul circulaţiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.