Un tânăr băut a intrat cu mașina într-un șanț, apoi într-un podeț

27 septembrie 2015

accidentUn șofer de 19 ani din Șcheia a intrat cu mașina într-un șanț, apoi a ajuns în podețul unui imobil. Sâmbătă, pe str. Mănăstirii din comuna Şcheia, un echipaj mixt poliţie-jandarmi, a oprit în trafic autoturismul condus de tânărul de 19 ani pentru că prezenta avarii la partea din faţă.

like-facebookDin primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a derapat în şanţul de lângă partea carosabilă şi a intrat în podeţul unui imobilul.

Din impact au rezultat doar avarii ale autoturismului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia