Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Nechifor: Toate localitățile la Suceava sunt puse în situația în care nu pot să respecte legea și mă întreb și eu cine va suporta consecințele

cj suceava (2)Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, s-a declarat nemulțumit de faptul că proiectul de hotărâre supus ședinței extraordinare, miercuri, nu a trecut în deliberativ.

like-facebookSuntem într-o situație pe care nu a mai avut-o județul Suceava de blocaj. Cred că avem foarte multe lucruri de făcut în construcție. Nu mă așteptat să blocăm în felul acesta, dintr-o fantezie politică datorată faptului că această ședință a fost extraordinară și nu au putut fi prezenți mai mulți colegi. Cei 4 aleși PDL ai județului au votat împotrivă acestui proiect de hotărâre și practic nu a putut fi adoptată hotărârea privind echilibrarea bugetelor și a sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. Toate localitățile la Suceava sunt puse în situația în care nu pot să respecte legea și mă întreb și eu cine va suporta consecințele. Votul de astăzi așa cum va fi el va puncta foarte clar cine sunt cei care au votat împotrivă și important este să știe cetățenii din Suceava că PDL au votat împotriva interesului lor și chiar dacă este greu de acceptat că în ziua de astăzi,cineva poate să fie atât de absurd încât să blocheze un întreg județ, iată că se întâmplă. E an preelectoral și fiecare încearcă să își arate mușchii și să creeze cât mai multe disfuncționalități. Sper să nu se mai repete. Mă aștept din partea pedeliștilor la ce știu să facă mai bine, adică să distrugă dar mergem mai departe și sper să găsim cu înțelepciune, liniștiți, soluții la toate chestiunile care sunt în activitatea curentă.Vom fi mai atenți la mobilizare dar am crezut că la CJ am reușit să dăm o notă de echipă care a depășit granițele politic. Până acum ne-am înțeles foarte bine sau cu mici excepții și chiar nu mă așteptam la un astfel de comportament. A fost o lovitură sub centură pe care cei de la PDL au vrut să arate. Noi ne bazam pe majoritatea absolută până acum. PSD are 14 consilieri, de la noi a lipsit doar domnul Bosancu”, a spus Nechifor.

El a precizat că nu poate accepta să lase un întreg județ blocat, fiind hotărât să facă ședință până când proiectul va fi votat.
Ședința a fost convocată abia marți după amiază, urgența fiind dată de faptul că până pe 30 septembrie toate localitățile din județul Suceava trebuie să își facă un proiect de buget pentru anul viitor dar și perspectiva 2017-2019.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*