Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

110 proiecte comunitare semnate de primari la Consiliul Județean Suceava

primari la cj (11)Un număr de 73 de primari au semnat, luni, contractele de finanţare pentru 110 proiecte comunitare, pentru reţele de apă şi canalizare, reparaţii/construcţii poduri şi podeţe, drumuri şi şcoli.

Edilii au fost chemați la ora 11.00 la Palatul Administrativ din Suceava pentru a semna documentele oficiale deși în majoritatea localităților acestea sunt déjà în derulare și urmează să primească o nouă tranșă de finanțare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, anunța încă de la finele săptămânii trecute, că este vorba despre proiecte finanţate din Planul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), lansat anul trecut.

primari la cj (2)Suma alocată prin contractele pe care primarii le vor primi luni este de 16,8 milioane lei, ceea ce ridică suma alocată proiectelor finanţate în judeţul Suceava prin PNDL la 64,56 milioane lei.

Nechifor le-a explicat care e situația județului Suceava în ce privește proiectele depuse fără însă a preciza câte din proiectele depuse de primari primesc finanțare. Printe primarii care și-au cerut cuvântul și și-au spus doleanțele au fost cei din Milișăuți, Valea Moldovei, Dolhasca, Gura Humorului și care au cerut sprijin financiar de la administrația județeană sau Guvern pentru finalizarea unor investiții de importanță vitală pentru locuitori.primari la cj (3)

Șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, a lăudat însă Guvernul condus de Victor Ponta care în 2012 şi 2013 a dat peste 1.000 de miliarde de lei vechi arierate. Șeful administrației județene a arătat cu degetul spre mandatul lui Gheorghe Flutur din perioada când a condus Consiliul Județean.

„Eu nu ştiu cum au lucrat în trecut până în 2012 cu atâta amar de bani aruncaţi în piaţă, dar nedecontaţi în zona publică. Ceea ce este important este că am plătit acei bani care cădeau pe umeri primăriilor care au scăpat de presiunea Finanţelor prin aplicarea de popriri pe conturi sau blocare de conturi. Am plecat de la un număr mai mic de proiecte însă 2013 şi 2014 şi 2015 sunt ani cu foarte multe alocări importante pentru dezvoltarea comunităţilor”, a spus Nechifor.

primari la cj (6)Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a ținut să le spună primarilor că din suma alocată acum pentru finanţarea proiectelor, CJ și-a oprit doar doar 1% , adică în jur de 253.000 de lei, restul de 99% fiind direcționat primăriilor.like-facebook

Administrația județeană crede că vor mai fi alocări alocări bugetare prin PNDL prin lunile septembrie și octombrie așa că suma totală care va fi atrasă de judeţul Suceava să ajungă la 100 de milioane de lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*