Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

DNA Suceava a început urmărirea penală în cazul transferurilor ilegale de elevi

dna suceavaCele 332 de transferuri de elevi de clasa a IX-a aprobate ilegal de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava au ajuns în atenția Direcției Naționale Anticorupţie (DNA) Suceava.

like-facebookȘi asta după ce Corpul de Control al Ministerului Educației a sesizat DNA, pe 26 august, cu privire la posibile fapte de natură penală comise de către funcţionari publici cu funcţii de conducere în cadrul Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, constând în aprobarea în decursul anului 2015, a transferului unui număr de 332 de elevi, după repartizarea computerizată, fără respectarea criteriului de medie şi a altor criterii de departajare prevăzute de legislaţia în vigoare.

Procurorul șef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, susține că în cauză se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu „dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”.

Urmărirea penală a fost începută „în rem”.

La Inspectoratul Școlar Județean Suceava au fost înregistrate 523 de cereri din partea părinților elevilor de clasa a IX a care solicită transfer de la un  un profil la altul, în cadrul aceleaşi unităţi de învăţământ, sau dintr-o şcoală în alta. Peste 400 de cereri au fost aprobate, dar majoritatea erau ilegale, potrivit Corpului de Control al Ministerului Educației. 

ISJ şi-a dat girul pentru transfer şi în cazul copiilor ale căror cereri de înscriere la liceu au fost completate greşit de părinţi şi bunici. Numărul mare de solicitări aprobate a dat de bănuit  celor de la Ministerului Educaţiei şi Cercetării ştiinţifice (MECS)  care a trimis  inspectori în  control în șapte județe unde numărul cererilor era destul de mare.
La Suceava, cele mai multe cereri pentru transfer sunt înregistrate pentru două colegii renumite din județ, Colegiul Petru Rareș și Colegiul Ștefan cel Mare, ambele din municipiul reședință de județ. 

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*