Are 23 de ani, s-a născut în Siret, județul Suceava, a urmat cursurile Academiei de Poliție ‘Alexandru Ioan Cuza’ din București, specializarea drept, și începând cu luna august a.c. își desfășoară activitatea în cadrul Compartimentului Juridic al inspectoratului de Poliție Bistrița.
Dumitraș Corina, căci despre ea este vorba, a ales Bistrița la finele celor patru ani de studiu, un oraș liniștit, situat la limita a două regiuni geografice frumoase, după cum ne-a mărturisit, reprezentând o oportunitate de a învăța treptat și de a se pregăti practic într-un ritm care să îi permită sedimentarea cunoștințelor și asimilarea lor eficientă, potrivit unui comunicat al IPJ Bistrița.
„În august 2011 împachetam alături de câteva lucruri toate emoțiile și așteptările, toată stânjeneala și naivitatea pentru a păși cu avânt în necunoscutul ce se numea atunci, Academia de Poliție’. August 2015… ajung într-un oraș din nou necunoscut, Bistrița, de data aceasta, însă, care mi se potrivește și care va deveni o provocare cu siguranță. Diferența dintre cea de atunci și cea de acum o face formarea dobândită în Academie atât ca om privit individual, dar și ca polițist”, a spus Corina.
Deși a trecut abia o lună de la repartiție, Corina a înțeles că un polițist trebuie să își facă datoria printre laude și denigrări, întrucât „dintre cei puși în slujba comunității suntem cei mai vizibili, luptăm în prima linie, și probabil așa se explică efervescența care se naște în jurul nostru. Poliția devine unul dintre punctele de referință la care se raportează rezultatele efective, suportând o presiune uriașă”.
Dar, mai presus de toate, este hotărâtă să își urmeze visul, acela de a fi în slujba cetățeanului și de a face dreptate, indiferent de situație: „Motivația de a lucra în cadrul structurilor de profil depășește cu mult siguranța locului de muncă, statutul special sau orice altă legătură cu resursele materiale. E ceva intrinsec. O putem numi pasiune. Sau vocație. Pentru că dorința de a face performanță, de a obține rezultate favorabile cu impact direct asupra societății, satisfacția binelui înfăptuit, toate acestea nu se întrețin doar prin motivații de natură pecuniară”.
Cât despre acomodarea cu noul loc de muncă și planurile de viitor, subinspectorul de poliție ne-a declarat: „Odată integrată în colectivul de la Bistrița m-am văzut nevoită să asimilez foarte multe informații într-un termen cât mai scurt, dat fiind faptul că resursele umane sunt limitate. În principiu, procesul de adapatare a fost scurt, dar sunt sigură că în continuare se vor ivi ocazii, motive care să-mi confirme alegerea făcută. Momentan sunt în căutarea unor oameni care să mă inspire, cărora să le permit să-mi modeleze latura profesională în spiritul loialității, corectitudinii, imparțialității… valori fără de care nu ne putem desfășura activitatea. Cred cu tărie că, în ciuda adversităților, fiecare își poate construi o carieră frumoasă care să merite timpul, energia și sacrificiile investite”.