Consilierul local Andrei Păduraru susține că pentru stoparea birocrației în Primăria Suceava este necesară înființarea unui birou unic în instituție pentru asigurarea transparenței decizionale la nivelul executivului.
Acesta propune primarului Ion Lungu, dar și consiliului local ca Biroul Unic să fie situat în clădirea Primăriei Suceava, fiind conceput ca spaţiu destinat exclusiv lucrului cu publicul.
„Astfel, cetăţeanul nu trebuie să mai parcurgă o cale dificilă pentru obţinerea informaţiilor sau documentaţiilor necesare, să urce sau să coboare nenumărate etaje şi să ia contact cu numeroşi funcţionari. Primarul va desemna din aparatul propriu numarul necesar de persoane si atributiile fiecaruia. Prin intermediul Biroului Unic, Primăria oferă posibilitatea soluţionării rapide a cererilor cetăţenilor, într-un spaţiu deschis şi primitor. Cetăţeanul este informat cu promptitudine, creşte gradul de transparenţă decizională, dar şi gradul de responsabilitate juridică a administraţiei publice faţă de cetăţean, ca beneficiar al deciziei administrative. De asemenea, pe lângă reducerea timpului de soluţionare a cererilor cetăţenilor, s-a urmărit şi prevenirea aglomerării sau suprasolicitării compartimentelor de lucru cu publicul, cât şi eliminarea aşa-numiţilor timpi morţi”, susține Andrei Păduraru.
La Biroul Unic ar funcționa două ghişee: Intrări şi Ieşiri.
„Asigură transparenţa decizională în Primăria Suceava, eliminarea birocraţiei, eficientizarea relaţiei dintre autoritatea publică şi cetăţean prin scurtarea timpului dintre cerere şi răspuns. Asigură servicii de consiliere care sunt realizate de un corp de funcţionari publici, alcătuit din reprezentanţi ai tuturor direcţiilor/serviciilor instituţiei, bine pregătiţi, specializaţi pe diferitele probleme din arealul de competenţă al administraţiei publice locale”, a precizat consilierul local.