Marți, 25 august, IPS Pimen, arhiepiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împlinește frumoasa vârstă de 86 de ani. A fost crescut de mic cu dragoste de biserică și a ajuns să îmbrace haina monahală. Iubit de unii dar contestat de alții, IPS Pimen a reușit ca în cei peste 20 de ani de când se află la conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen să aibă multiple realizări.
Printre acestea se numără redeschiderea unor sfinte lăcașuri care au fost închise în perioada comunistă, cum ar fi Mănăstirea Voroțeț și Mănăstirea Humorului mănăstiri deschise la câteva zile după ce a ajuns arhipăstor al acestor ținuturi. Pe lângă aceste două mănăstiri a ctitorit, a fost alături de cei care au dorit să ctitorească biserici, mănăstiri și schituri. Dacă atunci când a venit IPS Pimen erau în jur de zece mănăstiri și schituri, astăzi sunt peste 35 de mănăstiri și schituri în această arhiepiscopie.
A realizat Căminul de bătrâni și a deschis o grădiniță pentru copii, ambele sub patronajul Arhiepiscopie, Căminul de bătrâni de la Bogdănești, de la Gros, de la Sihăstria Putnei și de la Mănăstirea “Sf. Dimitrie”, de la Vatra Dornei. Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a fost distins cu Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000) de către Președintele României, Emil Constantinescu.
Născut pe 25 august 1929, în satul Herești, comuna Greabănu, judeţul Buzău, primul copil al familiei Zainea și a primit la botez numele de Vasile. A avut parte de o copilărie strictă și tot de atunci visa să ajungă la Mănăstirea Putna ,spre Ștefan cel Mare.
Chiar dacă era nelipsit de la biserica din sat, părinții l-au trimis la Liceul Teoretic din Râmnicu Sărat, iar în anul III a decis să se transfere la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț în ciuda deciziilor tatălui său care și l-ar fi dorit preot de mir ca și alte sapte rude din familie. Urmează apoi studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957), iar mai târziu studii de specializare la Universitatea din Köln (1976-1977).
De asemenea, între anii 1953-1957 a făcut studii la Institutul de Arte Plastice din București, obținând diploma de calificare în muzeografie. Este tuns în monahism la Mănăstirea Neamț la 10 martie 1951 sub numele Pimen, fiind hirotonit ierodiacon (1951) și apoi ieromonah (1957). Slujește în calitate de Profesor la școlile monahale din Mănăstirile Neamț și Secu (1951-1952), apoi ca pedagog la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț (1952-1953).
IPS Pimen: „Pentru că luarea obiectelor de patrimoniu din Mănăstirea Putna înseamnă închiderea ei cu totul, închiderea candelei la mormântul lui Ştefan cel Mare”
După absolvirea Facultății, este numit egumen, apoi stareț la Mănăstirea Putna (1957-1961 când a trebuit să părăsească mănăstirea.
„În 1958 s-a dat decretul 410 cu scoaterea călugărilor din mănăstiri. Eram stareţ şi eu nu am acceptat, la primul ordin, să-i dau pe călugări afară. Nici la al doilea, ci de abia la al treilea ordin am acceptat. Le-am dat câte 2.000 de lei la fiecare, erau bani atunci, şi-am rămas cu doi bătrâni la mănăstire. După aceea, la vreo trei luni de zile a venit de la Iaşi un camion cu Vicarul, Mitropolitul de atunci şi alte persoane, persoane din securitate şi-au spus că au venit să ia piesele de muzeu, piesele de patrimoniu naţional, pentru că se păstrau mai bine la Iaşi, ziceau ei. Mănăstirea era atunci socotită cu un regim de semi-autorizată. Asta însemna nici desfiinţarea, dar nici funcţionarea cu un număr mai mare de 4-5 persoane. Când mi-au spus cuvintele acestea le-am spus <un moment, să fac eu cerere de demisie, îmi aprobaţi demisia şi apoi luaţi piesele de muzeu. Din mâna mea nu o să le puteţi lua aceste obiecte. Puteţi să le luaţi din mâna primarului sau a cui vreţi, dar nu din mâna mea>. De ce? Pentru că luarea obiectelor de patrimoniu din Mănăstirea Putna înseamnă închiderea ei cu totul, închiderea candelei la mormântul lui Ştefan cel Mare. Au stat vreo trei-patru ore, poate, poate cedez. Când au văzut că nu cedez au plecat. La o săptămână vine Mitropolitul de atunci, Iustin Moisescu, vine cu Corneliu Mănescu, cu care era bun prieten. Mă întreabă Mitropolitul: <Mă, ce mai e pe aici?>, asta era expresia lui. Spuneam eu una, alta. <Ei, şi?>, mă întreba el. Mai spuneam una, alta şi iar <ei, şi?>. Îi zic că a venit de la Iaşi, de parcă el nu ştia, şi i-am zis ce le-am spus şi am mai adăugat eu că au aflat oamenii din sat şi vroiau să vină să facă manifestaţie. <Auzi, Cornele? Auzi, Cornele?> îi spunea Mitropolitul lui Mănescu şi adăuga <nu se poate, nu se poate>. Şi-au plecat. După încă o săptămână a venit cu Victor Bîrlădeanu şi tot aşa <ce mai e pe aici?> Îi spuneam ba una, ba alta şi i-am spus iar cu oamenii care au aflat şi vroiau să se revolte. Mitropolitul zice atunci <Victore, spune sus, spune sus, că ăştia nu cred>. Până la urmă s-a renunţat la ideea de a muta piesele de patrimoniu”, declara IPS Pimen, pentru Monitorul de Suceava, în 1997.
Îndeplinește apoi, din 1961 ascultări la mai multe mănăstiri din zona Neamțului între care Mănăstirea Văratec, și Mănăstirea Durău. Între anii 1964-1974, când la Mănăstirea Putna au început să vină mai mulţi străini, a fost numit muzeograf de către PS. Gherasim, care era stareţ la Putna și care l-a solicitat, pentru că ştia bine franceza.
A avut curajul să recite Doina lui Mihai Eminescu unui grup de copii aflați în vizită ma Mănăstirea Putna și le arăta pe hartă cetățile și mănăstrile lui Ștefan cel Mare de peste Prut .
În perioada 1974-1978, este numit ca stareț la Mănăstirea “Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. IPS Pimen a îndeplinit câteva misiuni peste hotare: în cadrul Arhiepiscopiei misionare ortodoxe Române din Statele Unite și Canada (1977), la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim (1978-1979), membru în câteva delegații sinodale care au vizitat alte Biserici. Apoi devine exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1979-1982).
La 10 ianuarie 1982, arhimandritul Pimen Zainea este ales de către Sf. Sinod al BOR ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titlul “Suceveanul”. Este hirotonit întru arhiereu, cu prilejul hramului Mănăstirii “Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, la 24 iunie 1982 de către IPS Mitropolit Teoctist Arăpașu al Moldovei și Sucevei, împreună cu PS Episcop Eftimie Luca al Romanului și Hușilor și cu PS Roman Ialomițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La săvârșirea hirotoniei au participat și Patriarhul Iustin Moisescu al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Diodor al Ierusalimului aflat pe atunci în vizită în România, precum și foarte mulți ierarhi din Sinodul Patriarhiei Ierusalimului și din Biserica Ortodoxă Română.
Apoi, la data de 24 ianuarie 1991, PS Pimen Suceveanul a fost ales arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, fiind instalat ca episcop la Suceava la 3 martie 1991 ,funcție pe care o ocupă și astăzi.
Vrea retrocedarea către Arhiepiscopia Sucevei și Răăduților a fondului forestier
PS Pimen s-a remarcat în România de după Revoluția din 1989, prin două inițiative controversate inițiate de el: retrocedarea către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fondului forestier care aparținuse înainte de cel de-al doilea război mondial Mitropoliei Bucovinei (cu sediul la Cernăuți) și ridicarea Arhiepiscopiei de la Suceava la rang de Mitropolie a Bucovinei. Înalta față bisericească deține funcția de președinte al fundației private Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.
Într-o scrisoare deschisă din martie 2006, IPS Pimen afirma: “Poporul român și-a salvat țara în care trăiește și astăzi, înainte de toate, prin credință în Dumnezeu. Întru slava Lui s-au zidit biserici, mănăstiri, locuri de rugăciune și mulțumire pentru biruința asupra celui viclean, care a împins seminții nesătule și lacome să ne calce hotarele. Cine nu cunoaște osârdia veșnic pomenitului Ștefan cel Mare și Sfânt, cel care a împodobit pământul Moldovei cu câte o biserică după fiecare înfrângere a dușmanului? Cine a dat, după Dumnezeu, mai multă strălucire Bucovinei decât Marele Voievod, vajnic apărător al creștinătății, recunoscut de toate neamurile? Zidind biserici, le-a înzestrat cu moșii pentru a se întreține, luând această povară de pe umerii dreptcredincioșilor, care nu totdeauna, după îndestularea familiei, au putut susține cu prisosul muncii lor Sfânta Biserică. Pilda Voievodului a fost urmată de alți vrednici înaintași, care au sporit bunurile bisericești ca Biserica Neamului să poată înfrunta veacurile. La altarele bisericești s-a clădit și iubirea de Neam și Țară, salvându-se pământul strămoșesc pentru noi cei de azi. Sub stăpânirea austro-ungară, averile mănăstirilor din Bucovina au fost puse sub o singură administrare, înființându-se Fondul Religionar Greco-Oriental din Bucovina.
Autoritățile imperiale austro-ungare, hotărâte să controleze drastic administrarea acestor averi din care, evident, să tragă partea ocupantului, nu au tăgăduit însă dreptul mănăstirilor de a se întreține din moștenirea ctitorilor. După prăbușirea imperiului austro-ungar, statul român, în granițele României Mari, nu numai că a recunoscut dreptul de proprietate al Bisericii, dar a legiferat organizarea și funcționarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, acesta devenind pentru întreaga Europă model de administrare a unei suprafețe mari de pădure – 240.000 ha, folosind profitul pentru întreținerea lăcașurilor de cult și, mai ales, pentru ajutorul celor nevoiași.
Ceea ce n-au cutezat năvălitorii barbari și străinii timp de patru veacuri, au reușit comuniștii în 1949, desființând Fondul Bisericesc. Nu prin legiferare publică, ci printr-un fals decret, nepublicat, instrument la îndemâna slugilor comuniste, care s-au pus la dispoziția ocupantului sovietic. Astfel, mai bine de jumătate de secol, întreținerea monumentelor de cultură, consacrate ca valori mondiale prin cuprinderea lor pe lista UNESCO, a rămas la mila românilor, jefuiți și ei de regimul comunist.
După 1990, restabilirea Fondului Bisericesc a devenit subiect de propagandă electorală pentru toate partidele. În opoziție, politicienii de-a valma s-au angajat să restituie proprietățile bisericești și, în mod special să reconstituie Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei. În lupta pentru putere, politicienii noștri erau creștini, liberali, democrați. Ajunși la guvernare, în cel mai scurt timp, au devenit mai comuniști decât comuniștii. Istorici și juriști de seamă au pus la dispoziția politicienilor documentele care atestă, fără putință de tăgadă drepturile noastre istorice asupra a 192.000 ha terenuri forestiere (diferența până la 240.000 ha a rămas la Ucraina). Lungi dezbateri în comisii de legiferare și instanțe de judecată au confirmat dreptul de proprietate al Fondului Bisericesc asupra celor 192.000 ha.
În campania electorală din 2004, Guvernul Năstase, luând în serios angajamentul Alianței Dreptate și Adevăr de a restitui pădurile Bisericii în Bucovina, printr-o ordonanță de urgență a „împroprietărit” Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cu 90.000 ha. De reținut, că Fondul Bisericesc și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților erau proprietari de drept și nu aveau nevoie de împroprietărire ci, de lăsarea în deplină proprietate și netulburată posesie a terenurilor sale. Pierzând alegerile, liderii aceluiași P.S.D. au reușit desființarea actului normativ semnat de Adrian Năstase.
Cu frică de Dumnezeu și credință în dreptate, facem responsabili pentru această stare de lucruri funcționarii corupți și lacomi din Regia Națională a Pădurilor, care nu pot accepta ca profitul pădurilor noastre să-și recapete destinația din veac, pentru întreținerea monumentelor de cult și pentru opere caritabile. Răspunderea se întinde și asupra Prefectului Orest Onofrei, a subprefectului Dumitru Pasniciuc, care au cedat presiunilor Regiei Naționale a Pădurilor și ale mafiei lemnului. Marea răspundere creștină revine însă Domnului Ministru Gheorghe Flutur, care, din înălțimea funcției Domniei Sale a acoperit toate aceste abuzuri. Este adevărat că ne-am așteptat la o asemenea atitudine din partea reprezentanților Regiei Naționale a Pădurilor, ce, prin retrocedarea pădurilor bisericești, nu-și mai poate justifica existența în județul Suceava. (…)
Nu ne dezicem nicicum de recunoștința publică față de Domnul Adrian Năstase în 2004, omul politic de autoritate, care, în trei zile a transferat Arhiepiscopiei posesia asupra 90.000 ha de pădure. Credința noastră creștină ne lasă mereu în așteptarea pocăinței celui păcătos. Cât de mare poate fi păcatul nostru, care am crezut în cel mai firesc act de dreptate, împlinit fie și pe jumătate de un singur om politic, față de indiferența, dacă nu opoziția fățișă, a celorlalți politicieni la durerea noastră? Demn de reținut este că lăudându-l pe Adrian Năstase atunci n-am pus la îndoială cu nimic virtuțile Domnului Gheorghe Flutur, ale Domnului Theodor Stolojan – candidat la președinție atunci sau ale Domnului Traian Băsescu – președinte al Partidului Democrat la vremea aceea. De la Domniile lor așteptam cealaltă jumătate a pădurii noastre după care, laudele și mulțumirile cuvenite n-ar fi întârziat. (…)
Nu vom conteni lupta noastră, în țară și în străinătate, până când testamentul voievozilor și celorlalți vrednici înaintași nu va fi respectat. (…) Căci, ridic glas de protest, spun astăzi și pentru viitor: administrarea Fondului Bisericesc de către Stat înconvoaie și umilește nu atât capul Episcopului Bucovinei, ci, în primul rând Biserica din Bucovina, obștile monahale, preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, poporul român.”
IPS Pimen vrea înființarea la Suceava a unei mitropolii
Pe de altă parte, IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a confirmat demersurile pentru înființarea la Suceava a unei mitropolii. „S-a mai pus această problemă și ni s-a spus: «La timpul potrivit». Este problema Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, care poate să aprobe înființarea unei mitropolii la Suceava. Se lucrează la documentație, dar noi trebuie să facem ascultare de Sinod. Suntem la judecata Sinodului, nu a oamenilor… Oamenii vor multe, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române va fi cel care va hotărî, în final“ Mai ales că, de curând, s-a creat un precedent prin ridicarea Arhiepiscopiei Clujului la rang de mitropolie, sub conducerea lui Bartolomeu Anania. Și la Rădăuți sunt susținute demersurile în vederea reînființării istoricei Episcopii.
Colaborarea cu Securitatea
În octombrie 2007, CNSAS a ajuns la concluzia că, potrivit documentelor studiate, IPS Pimen, a avut legaturi atât cu Securitatea, cât si cu Direcția de Informații Externe (DIE), el având numele conspirative „Sidorovici” și, respectiv, „Petru”, lucruri pe care IPS Pimen este hotărât să le conteste la tribunal.
Pe data de 15 martie 2011 Curtea de Apel București a decis să respingă apelul lui Pimen la hotărârea CNSAS din 2007 când fața bisericească a fost catalogată ca turnător al Securității. ÎPS Pimen ar fi fost racolat de Securitate în 1975, pe când era la Mănăstirea Putna.
El a declarat că nu va ataca decizia Curții de Apel și a spus, în glumă: „Da, când am fost la Putna am omorât 100 de oameni și am băgat la pușcărie alți 1.000. Spun asta ca să fie mulțumiți cei de la CNSAS.”
Totuși, ÎPS Pimen a contestat decizia și la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins însă irevocabil recursul în 18 octombrie 2012, susținând verdictul dat de instanțele inferioare privind colaborarea cu Securitatea.
