Vicepreședintele organizației municipale a PMP Suceava, Anca Sidor, a declarat că neregulile comise de membri ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava în cazul transferurilor frauduloase în clasa a IX a nu reprezintă singura problemă cu care se confruntă învățământul preuniversitar sucevean.
„Nu va fi nici ultima atâta timp cât avem de a face cu o politizare acută a instituțiilor. Trebuie recunoscut că ceea ce s-a întâmplat la IȘJ s-a datorat politizării acute a instituției învățământului sucevean. Începem să simțim consecințele numirilor politice în funcțiile de conducere ale unor oameni care sunt puțin spus nepregătiți, și care nu au nicio intenție să rezolve problemele existente”, a spus Anca Sidor.
Ea a amintit că pe lângă situația transferurilor cel puțin dubioase ar putea fi enumerate numeroase alte probleme cu care se confruntă învățământul sucevean.
„Nu trebuie uitat ce s-a întâmplat anul trecut cu abecedarele pentru clasa I, problema comasării școlilor gimnaziale, a liceelor tehnice cu grădinițe, problemele existente la titularizare și la repartizările pe post a profesorilor suplinitori pe posturi vacate. Situațile sunt prezentate cetățenilor ca transparente, dar în culise jocurile se desfășoară după cu totul alte reguli de metodologie ale Ministerului Educației. Am datoria morală să vă aduc aceste probleme în discuție și nu numai morală, ci ca membru al unui partid care vrea să schimbe concepția în peisajul politic sucevean. În fața acestor probleme niciun demnitar sucevean sau care se vrea a fi demnitar nu a luat atitudine și nu a luat măsuri”, a spus vicepreședintele organizației municipale a PMP, care a precizat că se impune depolitizarea școlilor și liceelor și a dat exemplu Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava care nu este condusă politic și unde rezultatele sunt pozitive.
„Se vede limpede că la Universitatea Ștefan cel Mare lucrurile funcționează datorită unor oameni competenți care ocupă funcții de conducere atât la nivel central cât și pe departamente, oameni care nu au lăsat political să intre și să-și spună cuvântul și care conduc cu răspundere instituția de învățământ superior de stat. Trebuie luată universitatea drept model atât la inspectorat cât și la școli și liceele din județ”, a spus Anca Sidor.