Trei copii din Iacobesti au găsit o metodă inedită pentru a face un ban cinstit să-si ajute părinții să le cumpere rechizite.
Micutii locuiesc într-o căsuță modestă din zona benzinăriei Lukoil Iacobești. Acestia incearca sa ii induioseze pe soferii care trec pe drumul dintre Suceava si Radauti sa se opreasca si sa faca o poza cu un magarus pentru suma de un leu.
Nu cersesc, nu fura, dar fac ce se poate pentru varsta lor. Copiii nu au mai mult de zece ani, iar acasa mai au trei frati. Parintii lor muncesc cu ziua si abia reusesc sa le ofere hrana si hainute.
Un barbat care i-a vazut a fost induiosat de gestul lor. Ovidiu Vataman a fost surprins de modul în care trei prichindei se gândesc la familie și la faptul că le trebuie bani de haine și rechizite școlare.
„Mergând spre Rădăuți, am văzut un acest copil care ținea o pancardă mare în mână, pe care am văzut că scria mare < 1leu,>”, doar atât a putut vedea scris din autoturism bărbatul care a crezut că acolo este cineva care vinde pepeni, însă când s-a uitat mai atent a putut vedea și un măgar și că de fapt pe pancardă scria <1 leu poza>.
La întoarcere spre Suceava, suceveanul a oprit să le facă o donație mai ales că modul în care au ales să facă un ban l-a impresionat profund. Și povestea micuților este de-a dreptul impresionantă.
„Sărăcuții de ei s-au gândit să facă și ei un ban cinstit, nu fură, nu cerșesc, sunt foarte cuminți și respectuosi. Locuiesc în căsuța din imagine și probabil au destul de multe neajunsuri. Bănuiesc eu că aceasta casa și-au făcut-o după inundații, probabil casa veche le-a fost luată de ape, părinții lor muncesc cu ziua, și din ce am înțeles mai au 3 frați”, mai spune Ovidiu Vataman, care a declanșat o campanie de ajutorare a acestei familii, iar cei care vor să contribuie cu orice, bani, alimente, jucarii, haine etc. îl pot contacta pe facebook.
„Și un leu la urma urmei e o pâine. Haideți să facem împreună niște copii fericiți” este rugămintea lui Ovidiu.