Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Zeci de romi la Palatul de Justiție pentru susținerea individului care a încercat să-l omoare pe amantul soției sale

tigani1Zeci de romi din Salcea s-au adunat, miercuri, în fața Palatului de Justiție, dar și pe holurile instanței Curții de Apel Suceava pentru a fi alături de un conațional de-al lor, Aurel Stănescu, în vârstă de 29 de ani, arestat în urmă cu câteva zile pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Cu toții au stat cuminți și au așteptat decizia magistraților, sperând că „fratele” lor va ajunge în arest la domiciliu sau sub control judiciar. Au avut ghinion însă. Curtea de Apel Suceava a respins contestaţia formulată de Aurel Stănescu împotriva încheierii nr. 216/16.08.2015 a Tribunalului Suceava, ca fiind nefondată.

tigani2Instanța l-a obligat pe individ să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare din contestaţie, din care, suma de 65 lei reprezintă onorariul parţial al apărătorului din oficiu, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Decizia Curții de Apel este definitivă.

Ședința de judecată a avut loc în camera de consiliu, așa că niciun rom, cu excepția inculpatului, nu a avut voie să intre în sală. Aurel Stănescu a fost arestat în data de 16 august pe o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de omor. Deși avocații au cerut cererea de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu ori a măsurii preventive a controlului judiciar, aceasta a fost considerată ca neîntemeiată.

Și-a atacat amantul soției cu un cuter

tigani3Aurel Stănescu, cel care l-a atacat cu un cuter pe presupusul amant al soției sale, un bărbat de 34 de ani, din comuna Verești, este cercetat pentru tentativă de omor după ce i-a aplicat o lovitură cu cuterul într-o zonă vitală presupusului amant, care are nevoie de 14- 16 zile de îngrijiri medicale.

Sâmbătă, presupusul amant, un bărbat de 34 de ani, tot din comuna Verești, făcea cumpărături într-un complex comercial din municipiul Suceava.După ce au ieşit din complexul comercial, în jurul orei 10:25, aceștia s-au întâlnit cu un bărbat de 29 ani, din oraşul Salcea, pe care îl cunoşteau, fiind prieteni. Acesta i-a cerut victimei să-l ajute să împingă autoturismul care se defectase, pentru a porni, deplasându-se în parcarea din zona intrării în complexul comercial.

tigani4În timp ce victima vorbea la telefon cu fratele său, soțul gelos, de 29 de ani, a venit și l-a lovit pe acesta cu un cuter în zona mandibulei stângi, fără ca cei doi să aibă vreo discuţie în contradictoriu, după care autorul a fugit de la faţa locului. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, pentru acordare de îngrijiri de specialitate.

Polițiștii au pornit pe urma agresorului și l-au prins la scurt timp. Bărbatul de 29 de ani le-a spus oamenilor legii că l-a agresat pe bărbatul de 34 de ani din gelozie, pe motiv că acesta din urmă ar fi avut o relaţie cu soţia sa.like-facebook

Romii din Salcea veniți la instanță sunt mai uniți ca niciodată. Puțini sunt cei care vor să spună câteva cuvinte despre consăteanul lor care a ajuns încătușat. tigani5

E un băiat cuminte, cu soție și cu situație. Nu știm ce a fost în capul lui de a făcut așa ceva. Suntem oameni pașnici și munictori și nu am avut asemenea incidente și scandaluri. Dacă sunt între noi atunci încercăm să le salvăm cu bulibașa din sat, dar nu să ajungem la judecată la stat”, spune una dintre femeile venite să îl susțină pe Stănescu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*