Mănăstirea Putna a fost şi anul acesta loc de pelerinaj pentru peste 10.000 de credincioşi, care au ţinut să participe la hramul acestui lăcaş de cult, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Şi în acest an, sărbătoarea închinată Maicii Domnului a adunat mii de pelerini care au participat la slujba Sfintei Liturghii arhiereşti oficiată de un sobor de peste 50 de preoţi, printre care şi înalte feţe bisericeşti din Ucraina şi Republica Moldova, sobor condus de Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Ambrozie.
Ca în fiecare an, la cea mai mare sărbătoare a Mănăstirii Putna, vin pelerini și de peste hotare, din zona Cernauți-ului și din Chișinau. Cei care iubesc tradițiile locului, îmbracă straie de sărbătoare și poartă cu mândrie costumul popular tradițional zonei. Politicenii de la partide diiferite au făcut pe cât posibil să se evite pentru a nu se intersecta și a-și aruca săgeți. Credincioșii însă au evitat politicenii, unul dintre pelerini care a a văzut-o pe Corina Crețu că face declarații în fața mănăstiri a spus:
„Stau să văd ce minciuni mai zice”.
Vremea foarte caldă i-a determinat pe credincioși să caute locuri umbrite, unii au venit de acasă cu umbrelă pentru a se feri de soarele arzător.
Tabăra PSD a avut-o în frunte pe comisarul european, Corina Crețu, care a venit însoțită de soț, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, senatorii Ovidiu Donțu și Neculai Bereanu. În curtea lăcașului decult au asitat la slujbă însă spocial democrați din zona Rădăuți între care președintele PSD, Nistor Tătar, având alături pe colegii de partid Constantin Boliacu, Mihai Reman, primarul din Vicovu de Sus,Vasile Coroamă. Nu a lipsit nici fostul prefect, Florin Sinescu, care a venit împreună cu soția. Nu a lipsit nici actualul prefect, Constantin Harasim și deputatul Cezar Cioată. La Putna au fost prezenți și șefii IJJ Mihai Lungu și Ioan Burlui.
La hramul mănăstirii Putna au mai fost prezenți liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, deputatul Ioan Bălan, senatoarea Steliana Miron , primarul din Putna,Gheorghe Coroamă, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, liberalii Gavril Mihalescu și Marius Zmău. Flutur și Coroamă au intrat în biserica mănăstirii pentru a se închina și a se ruga la mormântul lui Ștefan cel Mare și la Icoana Maicii Domnului.
„Este o zi mare pentru Mănăstirea Putna, pentru Bucovina și pentru credincioși. Am venit să ne rugăm și să asistăm la slujba religioasă săvârșită de un impresionant sobor de preoții”, a spus Flutur.
Sfânta Liturghie dedicată hramului Putnei a a fost oficiată pe un podium special împodobit în curtea mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Meletie, Arhiepiscopul Cernăuților și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu din Ucraina, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, și Preasfințitul Părinte Longhin, Episcop de Bănceni. În cadrul slujbei arhierești, au avut şi două hirotonii: monahul Gherasim, vieţuitor al Mănăstirii Putna, a fost hirotonit ierodiacon, iar ierodiaonul Maxim, tot de la Mănăstirea Putna, a fost hirotonit ieromonah.
Primul cuvânt de învăţătură, rostit la finalul slujbei arhiereşti, i-a aparţinut Înaltpreasfinţitului Părinte Ambrozie: „Troparul sărbătorii de astăzi ne spune: întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare/ Sculatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre. Cum putea să fie cuprinsă de moarte și de stricăciune Cea care a fost înălțată la cer de către Însuși Fiul lui Dumnezeu? Este o zi de mare sărbătoare, pentru că în țara aceasta binecuvântată născută din Evanghelie, după cum a fost numită de Mihai Eminescu, poetul neamului românesc, nu sunt doar mănăstiri cu icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, nu sunt doar sfinți care s-au nevoit încă din primele veacuri, din zorii creștinătății, ci există și astăzi pelerini care vin cu miile să se roage în bisericile și mănăstirile neamului nostru”.
Un cuvânt emoţionant a fost rostit la final şi de PS Părinte Longhin, Episcop de Bănceni, care a vorbit despre preacinstirea Maicii Domnului. De asemenea, au fost adresate mulțumiri tuturor celor prezenţi de către stareţul Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic. Anul viitor, în luna iulie, Mănăstirea Putna va serba 550 de ani de la turnarea temeliei bisericii.