Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bosanci, au intervenit, vineri, cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Dorin G., din comuna Bosanci.
La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la casa de locuit (P+M) şi la o gospodărie învecinată.
Au ars şura, construită din lemn, şi acoperişul construcţiei corp comun ce îngloba şura şi adăpostul de animale, pe o suprafaţă totală de 240 de metri pătraţi, cu bunurile din interiorul celor două clădiri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit produs la un conductor electric defect (instalaţie electrică suprasolicitată).
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat locuinţa proprietarului şi casa învecinată.