Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Șapte pacienți cu afecțiuni rare de la Spitalul Județean Suceava, operați de un medic renumit din Turcia

operatieUn număr de șapte pacienți cu afecțiuni rare de la Spitalul Județean de Urgență Suceava au fost operați, luni, de o echipă de medici din unitatea medicală condusă de un doctor de la o renumită clinică din Istanbul: Acibadem. Doi copii, unul de cinci ani și unul de 13 ani, și cinci adulți au fost operați de prof. dr. Aydin Yücetürk.

„M-am simţit ca în sala de operaţii de acasă. Sunt încântat de condiţiile de spitalizare oferite aici pacienţilor. Postoperator, evoluţia celor pe care i-am operat este foarte bună, unii au fost deja externaţi”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, medicul Aydin Yücetürk.

like-facebookUnul dintre copii avea o fractură la șold veche de 18 luni, iar celălalt o malformaţie congenitală, iar adulții aveau malformaţii dobândite sau formaţiuni tumorale la mâini.

Intervenţiile chirurgicale s-au derulat în cadrul „Programului de cooperare internaţională pentru bune practici medicale”, un proiect al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Acibadem Hospitals Group Turcia, Acibadem University Turcia şi WorldMed International Services România.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*