Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Tânără arestată după ce a atacat cu un cuțit un bărbat

femeie cu cutitPolițiștii suceveni au continuat verificările cu privire la agresiunea comisă asupra unui bărbat de 28 de ani din municipiul Suceava, dispunându-se schimbarea încadrării juridice sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,tentativă de omor’’, încadrare motivată de modul în care a fost comisă agresiunea precum şi de concluziile emise de Serviciul de medicină Legală Suceava cu privire la victima.

În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit faptul că în data de 01 iunie 2015, într-o garsonieră din municipiul Suceava, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, o femeie de 21 de ani, Arabela Lupu, a exercitat acte de violenţă cu un cuţit asupra bărbatului de 28 de ani, în zone vitale, cu intenţia de a-i suprima viaţa.

„În baza probatoriului administrat, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de femeia de 21 de ani sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor şi reţinerea acesteia pentru o durată de 24 de ore, urmând să fie prezentată Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

Tribunalul Suceava a admis, marți,  propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și a dispus  arestarea preventivă a inculpatei Lupu Maria Arabela, cercetată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor  pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 28.07.2015 până la 26.08.2015, inclusiv. Ea are  drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*