Un bebeluș abia născut a fost abandonat de mama sa pe un câmp din județul Suceava, în arșiță. Duminică, femeia, de 19 ani, a ieșit cu micuțul din maternitate, iar luni, aceasta l-a abandonat pe un câmp, în localitatea Vadu Moldovei.
La aproximativ 30 de minute după ce a fost lăsat de mama sa, scâncetele micuțului au fost auzite de niște copii din zonă care au anunțat un echipaj de poliție.
Copilașul a fost dus la Spitalul din Fălticeni, iar medicii spun că starea sa este bună. Norocul bebelușului a fost acela că a fost descoperit repede.
Polițiștii au făcut cercetări și au dat de mama bebeșulului, Ștefania Maria Apetrei, de 19 ani, din Drăgușeni, satul Broșteni, care inițial nu a recunoscut că este copilul ei.
După mai multe ore de audieri, însă, le-a spus oamenilor legii că l-a abandonat pe micuț din cauza tatălui său, care i-a spus să nu mai vină cu încă un copil acasă pentru că nu îl mai poate crește.
Tânăra locuiește în casa tatălui său cu concubinul său, dar și un alt copil pe care îl are.
„Copilul nu prezenta urme de violență, iar mamei i-a fost întomit dosar penal pentru abandon de familie, însă dosarul va fi cercetat în continuare de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu.
Cel mai probabil, femeia va fi cercetată pentru tentativă de omor.