Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Casă din Dărmănești distrusă de un incendiu. Proprietara a avut nevoie de îngrijiri medicale

incendiu1Casa unei femei din satul Dănila, comuna Dărmănești, a fost cuprinsă de un incendiu, luni, din cauza unui aparat electric lăsat sub tensiune.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Veronicăi M., din satul Dănila, comuna Dărmăneşti.

like-facebookLa sosirea echipajelor, ardea violent casa de locuit şi acoperişul garajului, existând pericolul de propagare la alte anexe şi la o gospodărie învecinată.

Au ars casa de locuit pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi, acoperişul garajului pe 30 de metri pătraţi, precum şi bunuri materiale din interiorul celor două clădiri.

Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical de urgenţă proprietarei, în vârstă de 78 de ani, care a suferit un traumatism toracic prin cădere de la acelaşi nivel. Militarii au transportat-o apoi la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean Suceava pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

De asemenea, tot pe timpul misiunii, au fost găsite şi evacuate la timp patru butelii de aragaz, care prezentau un real pericol, atât pentru salvatori, cât şi pentru persoanele şi clădirile aflate în vecinătate. Recipientele au fost răcite şi transportate într-un loc care să confere siguranţă.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un aparat electric lăsat sub tensiune.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*