O femeie de 51 de ani a fost rănită într-un accident de circulație produs de un bărbat de 29 de ani din județul Botoșani, pe DN 17, în localitatea suceveană Ilișești.
Evenimentul rutier a avut loc duminică. În timp ce conducea autoturismul, șoferul botoșănean nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în faţa sa și condus de un bărbat de 54 de ani, din județul Iaşi, intrând în coliziune cu acesta şi proiectându-l în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei femei de 51 de ani, din județul Iaşi, pasageră în autoturismul condus regulamentar de bărbatul de 54 de ani.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Șoferul din Botoșani s-a ales cu dosar penal