Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Hotel din Vatra Dornei inundat de ploile puternice

inundatieÎn urma ploilor abundente de vineri, militarii de la Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu o autospecială şi o motopompă pentru evacuarea apei, la o unitate hotelieră de pe str. Lucian Blaga, din localitatea Vatra Dornei.
like-facebook
Apelul de solicitare la numărul unic de urgenţă 112 s-a înregistrat la ora 14:45, iar la sosirea echipajelor, la nivelul demisolului, unde se aflau restaurantul, bucătăria, camera centralei, casa liftului şi o magazie de depozitare, apa se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri, cu o adâncime de 15 centimentri.

De altfel, zona este cunoscută cu probleme, atunci când plouă mai puternic, din cauza canalizării care nu face faţă debitului apei pluviale.
Cu ajutorul motopompei, pompierii militari au evacuat apa de la demisolul construcţiei. Misiunea salvatorilor s-a încheiat la ora 16:30.

O altă locaţie din oraş cu probleme de acelaşi gen, din cauza canalizării subdimensionate, se află pe strada Plopilor, unde de asemenea, a fost trimis un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei pentru a monitoriza situaţia şi a interveni la nevoie. Din fericire, apa nu s-a acumulat în cantităţi importante, iar intervenţia pompierilor militari nu a fost necesară.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*