Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ioan Balan: Modernizarea Sucevei va fi de la scara fiecărui bloc

ioan balanCo-președintele PNL, deputatul Ioan Balan, candidat la fotoliul de primar al municipiului Suceava, susţine că  vrea să modernizeze orașul. El a spus că  ”marea promisiune” va începe de la scara fiecărui bloc și nu din fața Casei de Cultură. Parlamentarul a susținut că nu poate promite lucruri pe care nu le va face, dar ceea ce promite poate fi realizabil.

Nu promit că voi muta centrul Europei în Suceava, dar modernizarea Sucevei va fi de la scara fiecărui bloc. Până acum dezvoltarea a început de la Casa de Cultură, dar oamenii vor să înceapă de pe strada lor. Nu le promit oamenilor că dacă mă aleg pe mine vor avea echipă în divizia A cum încearcă unii, nu o să le promit că o să mut centrul Europei la Suceava. Promisiunea mea este e promisiune de dezvoltare. Or stând de vorbă cu cetăţenii am înțeles nevoia de implicare a administrativului mai aproape de ei, în proximitatea locuinței, a locului de muncă. Asta și pentru simplul fapt că banii din toate impozitele și taxele din care noi finanțăm proiectele prioritare pornesc de la fiecare dintre ei, a declarat Bălan.

În opinisa sa, un oraș frumos se poate realiza  și prin  sprijinul cetățenilor.

Politica nu mai trebuie făcută în cheie electorală. Nu vreau să fiu primarul care fiind în fața unui spaţiu comercial din buricul târgului să nu ştie dacă este într-o baie publică pentru că fațada e din faianţă gri, neagră, roz depinde de gusturile copilului sau nevestei patronului. Lucrurile acestea trebuie să înceteze. Dacă vrem o Suceavă frumoasă trebuie să ne implicăm fiecare în parte. Eu nu pot să promit că voi fi un bun primar dacă fiecare sucevean nu vrea să-și promită că vrea să fie un mic primar. Fără această promisiune Suceava nu poate avea un primar bun. Oricât de mult ți-ai dori să faci ceva dacă nu eşti sprijinit, dacă nu îţi propui proiecte care să fie acceptate de fiecare cetăţean în parte ai o problemă cât casa. Cel mai greu lucru pe care va trebui să-l facă viitorul primar va fi să conștientizeze fiecare cetățean că Suceava e a lui şi că e proprietar pe Suceava și atunci vom putea să acționăm când unii rup coşuri de gunoi, când unii aruncă pungile cu gunoi de la etaj, când unii smulg trandafirii de pe stradă şi noi trecem pe lângă ei şi nu ne pasă că doar nu smulg ghivecele noastre de la balcon”, a spus Balan, care a precizat că trebuie construit un nou pod peste râul Suceava pentru că condițiile de trafic sunt depășite.

Trebuie construit un nou pod peste râul Suceava. Condițiile de trafic de astăzi ne arată că actuala soluție cu două traversări a râului Suceava este prea puțin și oricâte alte  soluții vom pune în aplicare până la urmă ajungem tot la aceea de a traversa râul Suceava”, a spus Ioan Bălan . 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*