Locatarii unui bloc din apropierea unui teren al Colegiul Naţional alimentar din Suceava, unde urma să fie amenajat un teren de tenis în parteneriat cu sportiva Simona Halep, s-au opus acestui proiect pe motiv că rămân fără spaţiu verde.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că vinovați de abandonarea acestui proiect sunt vecinii suprafeţei de pe care trebuiau să fie tăiați mai mulţi meri „care nu dau roade deosebite sau chiar spre deloc”. Oamenii nu vor să rămână fără copaci și nici fără spațiul verde care devine din ce în ce mai puțin în municipiul reședință de județ odată cu demararea unor investiții.
„Deşi avem aviz de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, care spune că nu este niciun fel de problemă, s-au făcut scrisori la Simona Halep, prin care au sesizat-o şi îndemnat-o să nu vină la Suceava, deoarece se taie o pădure pentru un teren de tenis. Aceştia, culmea sunt locatarii unui bloc, pentru construirea căruia s-au tăiat vreo trei-patru rânduri de copaci”, a spus Lungu care s-a declarat nemulțumit de decizia locatarilor.