Un copil de 12 ani a fost lovit, în noaptea de marţi spre miercuri, de un individ. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, o femeie a anunţat poliţiştii după ce bărbatul, care este concubinul fiicei sale, a provocat scandal la domiciliu şi l-a lovit pe un minor de 12 ani.
Minorul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Gura Humorului pentru acordare de îngrijiri de specialitate.
„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală privind infracţiunile de „loviri sau alte violenţe și violare de domiciliu”, ce urmează a fi soluţionat procedural de către agenţii din cadrul Postului de Poliţie Comănești”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.