Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, sprijiniţi de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mitocu Dragomirnei, au intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD, luni dimineaţă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Anei I., din satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei.
Iniţial, la 112, se anunţa că arde o locuinţă, iar în interior s-ar afla şi trei copii. Din fericire, informaţia nu s-a concretizat, fiind vorba de doi minori, cu vârste de 5, respectiv 7 ani, care au ieşit la timp din casă şi se aflau într-o zonă în care erau în deplină siguranţă.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o anexă şi la acoperişul bucătăriei de vară, existând pericolul de propagare la casa de locuit.
Incendiul a fost lichidat la ora 10:20 şi au ars un depozit de materiale pe o suprafaţă de 15 metri pătraţi şi acoperişul bucătăriei de vară pe 8 metri pătraţi.
Pe timpul intervenţiei, paramedicii pompieri SMURD au acordat îngrijiri medicale unei femei, în vârstă de 48 de ani, care a suferit un atac de panică. Elena T. este proprietara gospodăriei învecinate şi a fost cea care s-a asigurat că cei doi copii au ieşit în siguranţă din zona afectată de incendiu.
Din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un rest de ţigară aprinsă aruncată de un fumător neglijent.