Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Termica va mai furniza apă caldă sucevenilor încă cel puţin 90 de zile

ion lunguPrimarul municipiului  Suceava, Ion Lungu, a declarat  că  societatea de transport, distribuire și furnizarea agentului termic, Termica, va mai furniza apă caldă sucevenilor încă cel puțin 90 de zile.
El a anunțat că a participat la adunarea creditorilor de la SC Termica, întrunire în cadrul căreia s-a decis ca, în urma aprobării deliberativului local, aceasta să mai asigure  încă 90 de zile furnizarea apei calde.   
like-facebook
Lungu a spus că  potrivit  Regulamentului Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea Serviciilor de Gospodărire Comunală, Termica  are obligaţia să asigure continuitatea furnizării serviciului până la preluarea acestuia din urmă de către un nou operator, dar nu mai mult de 90 de zile. Mai mult, și Legea Insolvenției prevede că prestarea serviciului cu pricina  este condiţionată de suportarea, de către autoritatea locală, a pierderilor din sistemul de transport, distribuire şi furnizare.

Primarul a mai declarat că  cel mai probabil și având în vedere decizia Consiliului Local, Termica va solicita Agenției Naționale pentru Reglementarea Serviciilor de Gospodărire Comunală „prelungirea licenţei de operare pentru o perioadă de maxim 90 de zile”, susținând că „lucrurile se vor închide cumva, pentru că, la începutul lunii august, vom avea un nou operator. În aceste 90 de zile urmează să clarificăm şi situaţia patrimonială a Termica în relaţia cu Primăria, în aşa fel încât să punem bazele unei strategii pentru iarna 2015-2016”.
Reamintim că la sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Suceava dispus intrarea în procedura de faliment a Termica, desemnând drept lichidator judiciar provizoriu pe practicienii în insolvenţă MGA Insolvency SPRL Suceava şi Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL. Nu trebuie uitat că de-a lungul anilor, Termica a fost tranformat într-un colos financiar care a înghițit mii  de miliarde de lei iar servile sale au fost mereu sub semnul întrebării.
În fiacre vară populația rămâne câte o lună de zile fără apă caldă, iar conducerea Termica a avut grijă să aibă salarii foarte mari. Numai directorul Termica avea o leafă de 120 de milioane de lei vechi în timp ce interesul celor care sau aflat la șefia societății pentru a aduce îmbunătățiri sistemului de termoficare a fost zero.
Lungu  consideră  că soarta Termica a fost pecetluită la începutul anilor 2000 Guvernul voind să scape de povara firmele de termoficare, punându-le în cârca autorităţilor locale.      

Dacă ar fi fost speranţă măcar cât un fir de păr, ne-am fi luptat până în pânzele albe. Ni s-a pus un cartof fierbinte în braţe de către Guvern, pe care Consiliul Local nu l-a putut gestiona. Dacă era o societate profitabilă, o ţinea Guvernul, însă o societate care funcţionează doar 5 luni pe an, iar restul face apă caldă, cu obiect de activate secundar, nu avea nicio şansă să supravieţuiască”,  a conchis  Lungu.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*