A plecat din România acum 24 de ani și este un pasionat al bucătăriei Italiene. Și-a făcut ucenicia într-ale bucătăriei în Germania și Austria, organizează evenimente la Londra de 13 ani, iar acum are propria pizzerie, în Queensbury, pe Molison Way, HA8 5QH, într-o zonă în care locuiesc foarte muți români.
Nu a deschis un restaurant românesc, spune Doru Prelipcean, pentru că nu vrea să vândă „mici la grătar și ficăței de pasăre cu usturoi”. La „Pomodoro Rosso” se prepară o delicioasă pizza napolitană, paste, tot felul de mâncăruri italiene, dar și o ciorbă rădăuțeană, ca în Bucovina. Ca să faci treabă bună, este nevoie de pasiune și ingrediente cât mai proaspete, spune bucătarul Doru Prelipcean.
Cei mai mulți români care aleg să facă afaceri în domeniul culinar vor să dea lovitura cu un restaurant românesc. Dumneavoastră de ce ați deschis unul italian?
«Cunoștințele mele în bucătăria italiană sunt foarte bune. Am lucrat foarte mult în domeniul respectiv, cunosc bucătăria italiană. Dar și cea românească sau internațională. Îmi plac foarte mult bucatele lor, ale italienilor, sunt mult mai sănătoase. De calitate.»
Sunteți într-o zonă cu foarte mulți români. Nu vă întreabă dacă aveți mâncare românească?
«Românii obișnuiesc să consume produse italiene. Sunt asemănătoare cu ale noastre, pizza, paste. Dar vor și alte delicatese, preparate din carne, pește. Aperitivul italian, antipasto, seamănă foarte mult cu cel românesc, numai că ei folosesc produse mult mai calitative decât ale noastre, brânzeturi, produse curate, prosciuto crudo, francesca rotulata, foarte căutate în lume.»
Povestiți-ne cum ați ajuns să deschideți restaurantul aici?
«Când am venit pentru prima oară în Anglia, acum 13 ani, am lucrat pentru început într-un restaurant italian. Apoi am început să fac evenimente, catering. Am profitat de experiența pe care am căpătat-o în Austria, Germania, acolo mă ocupam de evenimente, mai ales în perioada Crăciunului, dar și de nunți. Dar mie îmi place foarte mult acest domeniu, al gastronomiei. Îmi place să descopăr produse noi, îmi place să gătesc cu produse organice, proaspete, nu din conserve. În Marea Britanie am continuat în week-end, în special activitatea cu festivitățile. »
Ce înseamnă festivități?
«Nunți, botezuri, mai puțin zile onomastice. În special nunțile. M-am extins încet, încet, cumpărând aranjamente, huse de scaune, aranjamente florale. Organizez evenimentul de la intrare până la ieșire, cum se spune. Absolut totul. Soția mea se ocupă de flori, a făcut cursuri în domeniu, iar eu de pregătirea mâncării. Sunt un fel de wedding planner, discut cu clientul despre tot ce dorește să aibă la nuntă, mai puțin de muzică. Treptat, am ajuns să fac și câte 40-50 de evenimente pe an»
Ce fel de clienți aveți, sunt doar români?
«Nu sunt numai români. Am făcut nunți mixte, de exemplu, tailandezi, nigerieni, ganezi, chiar și ceva englezi. Dar în proporție de 80-85% din nunțile pe care le organizez sunt românești. »
Să revenim la Pomodoro Rosso. De ce nu ați deschis un restaurant românesc?
«Restaurantele românești sunt multe, iar acolo vin mai mult români, așa că m-am gândit să merg pe drumul italian. Să fie un loc pentru toată lumea. Aici vin clienți din toate etniile. Eu dacă puneam steagul românesc afară, nu cred că intrau prea mullți străini, poate doar de curiozitate. Este mult mai bine așa decât să vând mici la grătar și ficăței de pasăre cu usturoi și cotlete, lucruri foarte simple de care la un moment dat te plictisești. »
Acum cât timp ați ochit locul acesta?
«L-am găsit anul trecut, în vară, în perioada vacanței. Am luat legătura cu agentul imobiliar, m-am întâlnit cu proprietarul. Spațiul era foarte deteriorat, în partea din față erau birouri, cu multe compartimente făcute fără rost, o cameră frigorifică foarte mare, de care am scăpat, am demonetat-o singur, grupul sanitar era foarte urât, am dărâmat toată partea din față și am refăcut-o după planurile mele. »
Ați lucrat singur?
«Nu am fost singur. L-am adus pe tatăl meu, din România. Împreună cu el și cu mai mulți prieteni, instalatori, am lucrat la renovare timp de două luni și jumătate. Am muncit și 12 ore pe zi ca să arate așa cum vedeți acum. Apoi am cumpărat cumptorul pentru pizza, îl văzusem la alt restaurant, l-am studiat, e un cuptor inteligent, am fost în Verona să îl comand. A costat destul de mult, undeva la 15.500 de euro, plus livrarea, plus ingineri pentru montaj.
Lemnul de stejar din care e făcută banca de la intrare este adus din România, l-am pregătit cu mâna mea, eu l-am imaginat, pentru oamenii care așteaptă dacă nu sunt locuri sau pot servi chiar acolo dacă este aglomerație. »
Ce meniu aveți?
«Vreau să satisfac clienții cu cele mai bune bucate, să se vadă diferența dintre un român și un italian. Eu fac pizza napolitană, rețetă originală italiană. Și numele provine din zona Napoli. Bucatele vor fi de sezon, le voi schimba în funcție de ce este pe piață, mă refer la ciuperci și alte lucruri. Nu sunt genul să țin același meniu, cu toate că este costisitor să îl schimbi tot timpul. Cel puțin pe tabla de la intrare va fi tot timpul ceva nou. »
Cei care intră vă întreabă dacă sunteți sau nu român? Englezii sunt curioși de unde sunteți?
«Unii mă întreabă, unii nu mă întreabă. Românii știu. Cum am renovat aici o perioadă, mulți au întrebat: Ce se face aici? La un moment dat am pus un banner: Open soon, Pomodoro Rosso, italian pizza! Astfel s-au mai calmat curioșii »
De unde pasiunea pentru bucătăria Italiană? Ați lucrat în Italia?
«Pasiunea pentru gătit vine de la mama mea. Ea este bucătăreasă. De mic am stat pe lângă ea, îmi plăcea cum gătește, eu sunt din Rădăuți, Suceava. Mama gătea pentru festivități cum se făceau odată, în corturi. Gătea pentru 300-400 de persoane o dată. Dar și bunica a fost bucătăreasă, și străbunica la fel. Provin dintr-o familie de bucătari. Fratele meu este tot bucătar. Am moștenit meseria. Eu am început și în România să organizez câte ceva, în special la rude, cu o viziune diferită față de ce era acolo. Poate acum s-au mai schimbat lucrurile, dar nu prea mult. Se fac niște chestii foarte slabe. Se folosește tot salamul, pe când se pot face niște antreuri delicioase, din mai puține punctre, dar adevărate. »
Când și cum ați plecat din România?
«Când am terminat liceul, în 91, am plecat din țară, în Germania, ilegal. Locuri de muncă nu mai erau. Eu îmi doream mult să ajung conductor de tren, pe o locomotivă Diesel. Am vrut să fac niște cursuri la Iași, aveam liceul mecanic, era și salariul bun în perioada respectivă. Lucrurile s-au schimbat în foarte scurt timp, așa că am plecat din țară. Am plecat ilegal în Germania cu un grup de băieți, în iulie 1991. Acolo, am început să lucrez în construcții, dar nu mi-a plăcut.
Așa că am plecat pe la restaurante, la italieni. Prima mea activitate a fost într-un bar. Apoi am lucrat ospătar, după care m-am retras în bucătărie, am început să gătesc. În 2-3 ani am căpătat experiență. Am învățat multe rețete. Am lucrat cu bucătari italieni cu experiență. Practic am învățat bucătăria italiană în Germania. După o perioadă am ajuns șef bucătar la o pizzerie italiană. Proprietarul avea mare încredere în mine.
Pleca în concediu și mă lăsa să mă ocup de tot, de bani, de casă, de sală. După aceea am plecat nouă luni în România și nu m-am mai întors în Germania, m-am dus în Viena, tot la bucătărie. Acolo am gătit tot felul de nebunii. Vienezul era foarte bogat, își permitea orice. Am gătit carne de cangur, crocodil, struț, pieptul de rață era frecvent în meniul nostru. »
Vă mai întoarceți acasă, în România?
«Nu aș putea să spun că da. Sunt stabilit aici cu familia, am trei fete, două din ele merg la școală aici. Deja viața mea e aici. În românia, în domeniul culinar sunt multe semne de întrebare. Acasă mă duc în fiecare an. Dar în România oriunde mergi mănânci prost. Nu găsești o pizza bună, un biftec bun, o friptură. Toate sunt făcute fără pasiune. Vara e aglomerat, iar clienții sunt de unică folosință. Își bat joc. Dacă mănânci o dată, nu te mai întorci acolo. »
Sursa: ziarulromanesc.net
