Un bărbat a fost deposedat de bunuri, de mai mulți tineri, în timp ce se afla pe Bulevarudul George Enescu, din municipiul Suceava.
Potrivit poliţiştilor, luni, în timp ce se afla în fața unui magazin din municipiul Suceava și fuma, un bărbat de 54 ani din comuna Stroieşti, a fost acostat de o tânără dintr-un grup de 4 persoane, care l-a întrebat cât este ceasul, iar după răspunsul acestuia, o altă tânără, i-a sustras din buzunarul pantalonilor, o sumă de bani şi un telefon mobil și a fugit.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.