După ce, în 12 martie, Legea voucherelor pentru vacanţă a fost votată de senatori, aceasta a fost adoptată, pe 3 iunie, în Camera Deputaţilor, cu 303 voturi “pentru” şi 12 abţineri.
Preşedintele Klauss Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă., se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Astfel, aceste vouchere vor fi oferite de către angajator în limita a şase salarii medii pe economie, vor fi emise atât pe suport electronic, cât şi pe suport de hârtie, şi vor putea fi folosite doar în turismul românesc, mai exact unităţile turistice autorizate de Autoritatea Naţională pentru Turism, mai informează Preşidenţia.
Pentru angajatori, acest nou sistem pentru vacanţă păstrează facilităţile oferite, voucherele fiind deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale. De asemenea, emiterea lor se va face de către Ministerul Finanţelor şi va permite intrarea pe piaţă pentru oricine respectă condiţiile.
În sistemul privat, voucherele de vacanţă se vor oferi în funcţie de negocierile dintre angajator şi angajat, însă în mediul bugetar, acordarea acestora este obligatorie.
Potrivit ministrului Economiei, Mihai Tudose, ordonanţa va deveni aplicabilă la 30 de zile la promulgare. “Termenele sunt de treizeci de zile de la promulgare. Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului prin ANT şi evident Ministerul Muncii va trebui să facă normele metodologice de aplicare, care vor fi făcute cât mai repede cu putinţă, poate nu stăm chiar în 30 de zile. Apoi va deveni aplicabilă”, a declarat Tudose.
Toţi reprezentanţi grupurilor parlamentare au susţinut adoptarea acestor prevederi, arătând că relansează turismul românesc.
Sursa: Realitatea.net