Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Mişcarea Populară (PMP) Suceava, Corneliu Popovici, susţine că întâlnirea de săptămâna trecută dintre autorităţile judeţului şi parlamentarii suceveni şi botoşăneni nu a însemnat nimic concret, iar totul s-a transformat doar într-o fotografie de grup.
„Dacă ajung parlamentarii, societatea civilă, cetăţenii, să dea soluţii privind construcţia unui aeroport, înseamnă că nu ştim pe ce lume trăim. Aeroportul Suceava, conform contractului semnat între Consiliul Judeţean şi firma constructoare, are o dată – 31 iulie 2015, când lucrările trebuia să fie finalizate ori acest lucru nu se întâmplă. Mă aşteptam ca, odată cu această vizită, acolo, la aeroport, să se vină cu nişte explicaţii în faţa sucevenilor. Să spună clar: domnilor, din aceste cauze nu s-au putut finaliza lucrările. Cauzele pot fi: una, angajatorul nu şi-a respectat clauzele contractuale, nu s-au făcut decontări când trebuia, nu au venit banii la timp, a doua- constructorul nu a putut face faţă lucrărilor şi aeroportul nu este gata, a treia- Ministerul Transporturilor, care putea bloca lucrările”, a declarat Popovici.
El a ţinut să precizeze că autorităţile judeţului au preferat doar să dea un nou termen de finalizare a Aeroportului, fără să spună cum s-a ajuns în situaţia ca aeroportul să nu fie recepţionat pe 31 iulie 2015.