Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

A sunat la 112 şi a anunţat că un avion s-a prăbuşit într-o pădure din Suceava. Cum s-a terminat totul

pompieriUn bărbat a pus pe jar autorităţile din judeţul Suceava după ce a anunţat  la 112, luni seară, că o aeronavă de mici dimensiuni s-ar fi prăbuşit în pădurea din comuna Voitinel. Spre locul menţionat  de Ion C. s-au deplasat imediat militari şi tehnică de intervenţie de la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava din Rădăuţi, Siret şi Vicovu de Sus. De asemenea, la sediul inspectoratului, s-a constituit Grupa Operativă.

În sprijinul pompierilor militari a intervenit personal de la Poliţie, Jandarmerie, Poliţia de Frontieră, Direcţia Silvică, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Voitinel, Vicovu de Jos şi Vicovu de Sus, precum şi de la Serviciul Salvamont.

like-facebookÎn total, la acţiunea de căutare/salvare au participat 101 de persoane cu 36 de autovehicule, din care 11 maşini de teren.

Căutările s-au efectuat pe o arie în proiecţie pe hartă de circa 10 kilometri pătraţi, în condiţii de noapte şi de teren accidentat, inclusiv cu camere cu termoviziune şi autoturisme off-road, şi au durat până în jurul orei 3 dimineaţa.

Din fericire, evenimentul anunţat de Ion C. nu s-a confirmat, dovedindu-se o alarmă falsă. Însă, din păcate, pentru această misiune s-au folosit resurse importante, atât umane cât şi tehnice, care ar fi putut fi solicitate în acelaşi timp, într-o altă zonă a raionului de intervenţie, pentru salvarea vieţilor oamenilor şi bunurilor acestora. Amintim că, în conformitate cu articolul 32 din Ordonanţa de Urgenţă 34 din 19 martie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei”, susţine plt. Ad. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*