Poliţiştii din Vicovu de Sus au organizat, duminică, mai multe acţiuni pentru prinderea unor indivizi bănuiţi de afaceri necurate cu ţigări de contrabandă.
În doar două ore au fost interceptate două transporturi de ţigarete de contrabandă, fiind confiscate 155.000 bucăţi ţigarete şi fiind indisponibilizate două vehicule în valoare de 8000 Euro.
Duminică seară, un echipaj intercomunal de la Posturile de poliţie Brodina, Ulma şi Straja, a oprit pentru control pe DJ 209G Brodina, condus de un bărbat de 64 ani, cetăţean român cu domiciliul în Ucraina, având ca pasageră o femeie de 43 ani din oraşul Siret.
La control, în locuri special amenajate în portbagaj, într-o roată de rezervă montată sub autoturism, în spatele bordului, în genți, cutii dar și în articole de îmbrăcăminte au fost identificate în total 870 pachete țigarete, neavând aplicate banderole fiscale, în valoare de aproximativ 8.700 lei.
Cantitatea de țigarete provenită din contrabandă a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de aproximativ 3.000 de euro a fost indisponibilizat în vederea dispunerii unei măsuri asiguratorii.
Cercetările sunt continuate în stare de libertate față de cei doi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă în formă agravantă”.
Ulterior, tot duminică, în jurul orei 22:30, la nivelul Poliției orașului Vicovu de Sus, o patrulă, în timp ce executa serviciul pe raza orașului, a observat la intersecția str. Calea Cernăuți cu Calea Bucovinei, un autoturism suspect care se deplasa cu viteză.
S-a procedat la urmărirea acestuia pe str. Calea Cernăuți pe o distanță de aproximativ 4 km, iar la intersecția cu str. Școlii Est, șoferul autoturismului a frânat brusc, a virat la stânga după care a coborât din autoturism și a fugit. La fața locului a fost identificat autoturismul înmatriculat în Marea Britanie, având în interior mai multe colete.
În autoturism, pe bancheta din spate şi în portbagaj, au fost găsite 10 colete, rezultând 6.920 pachete țigarete fără banderole fiscale, în valoare de 69.200 lei.
Cantitatea de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 5.000 de euro, a fost indisponibilizat în vederea dispunerii unei măsuri asiguratorii .
Cercetările sunt continuate de Poliția orașului Vicovu de Sus, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”.