Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

20 de firme de panificaţie sancţionate de ITM. Vezi ce nereguli s-au găsit!

paineInspectoratul Teritorial de Muncă  (ITM) Suceava a susţinut o campanie de identificare şi combatere a cazurilor de muncă nedeclarată în unităţile care au ca obiect de activitate fabricarea produselor de brutărie şi produselor făinoase, dar şi în cele care se ocupă cu vânzarea cu amănuntul, în magazine, a pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase.

like-facebookPotrivit inspectorului şef al ITM Romeo Butnariu, la acţiune au participat 17 inspectori de muncă care au controlat 27 angajatori.

Un număr de 8 angajatori au primit 13 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 17.000 lei. Printre deficienţele constatate se numără neîntocmirea evidenţei timpului de muncă în concordanţă cu efectivul prestat de către salariaţi; netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; lipsa dovezii iniţierii negocierii colective cu salariaţii; necompensarea concediului de odihnă, precum şi nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.

De asemenea, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au controlat 18 agenţi, la care erau în evidenţe 553 lucrători. Inspectorii de muncă suceveni au dat 26 de amenzi, cei 12 angajatori, fiind sancţionaţi cu un total de 3.500 lei. Controlorii au descoperit nereguli ce ţin de neîntreținerea căilor de acces şi de circulaţie; neluarea măsurilor necesare pentru acordării primului ajutor; neîntocmirea instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă; precum şi de inexistenţa buletinelor de măsurători care să ateste verificarea legăturii la instalaţia de legare la pământ pentru echipamentele de muncă electrice folosite.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*