Rădăuțeanul Ștefan Rusu, în vârstă de 59 de ani, antrenor la Clubul Sportiv Municipal, cel mai titrat luptător român din toate timpurile, a lansat zilele trecute, cartea intitulată „Ștefan Rusu- sportiv de legendă”. Evenimentul nu putea avea ca locație decât sala de sport, Sala Polivalentă din Rădăuți, acolo unde Ștefan Rusu se simte cel mai bine. În prezența celor mai îndrăgiți oameni din lumea sportului și nu numai, a sportivilor de toate vârstele, rădăuțeanul a reușit să prezinte într-un volum palmaresul său sportiv impresionant.Potrivit Fededației Române de Lupte, cartea „Ștefan Rusu- Sportiv de legendă”, o ediție pregătită, redactată și îngrijită de profesor Gheorghe Schipor, este o poveste fascinantă despre viața unui sportiv, a unui om, a unei mari personalități, care de când a venit pe lume și până în prezent nu vorbește, nu trăiește, nu respira decât…Lupte, sportul bărbaților și al oamenilor adevărați.
„Este fără îndoială unul dintre caracterele puternice care a marcat și schimbat istoria luptelor din România. A câștigat aurul olimpic în 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova, argintul la Montreal, în 1976 și bronzul la una dintre cele mai frumoase ediții pentru sportul românesc, cea de la Los Angeles din 1984. Are în palmares și 2 titluri mondiale și 5 titluri europene”, susțin reprezentanții Federației.
Ștefan Rusu a reuşit să obţină de-a lungul carierei sportive nu mai puţin de 27 de medalii pe plan mondial şi peste 1000 la toate competiţiile din ţară şi străinătate. Este căsătorit şi are trei fii, toţi luptători şi titulari la Clubul Sportiv Bucovina din Rădăuţi. De numele lui Ştefan Rusu se leagă medalia de aur la lupte greco-romane, obţinută la Olimpiada din anul 1980 care a avut loc în Moscova. El a mai obţinut medaliile olimpice de argint şi de bronz la Olimpiadele din 1976 (Montreal), respectiv Los Angeles (1984). Palmaresul fostului sportiv, care acum locuieşte în Rădăuţi, este completat de două medalii de aur la campionatele mondiale de lupte greco–romane, şi de alte cinci medalii de aur obţinute la campionatele europene. La acestea se mai adaugă şi alte medalii de argint şi bronz, obţinute la alte ediţii ale mondialelor şi europenelor de lupte greco-romane. Omul căruia i s-a cîntat imul României la marile confruntari sportive ale lumii se consideră cel mai bun sportiv al tutor timpurilor din România.
Carieră sportivă
În perioada 1975- 1976 a fost legitimat la Clubul Sportiv Steaua , în perioada 1977-1980- a revenit la Rădăuţi iar din 1981- 1990 a fost legitimat la Clubul Sportiv Dinamo.
Primul titlu la categoria Juniori la Campionatele Europene a fost obţinut în 1974 la Haparanda-Suedia pe cînd era legitimat la CSM Mobila Rădăuţi iar în anii 1978(Oslo),1979(Bucureşti),1980(Pleviţe),1985(Goteborg) şi 1985-(Lepzig) a obţinut 5 titluri de campion European la seniori.
Campionat mondiale-1978-Ciudat de Mexico
1982-Katowiţe-Polonia
1981-Bucureşti
Ştefan Rusu a fost de 13 ori campion naţional al României.
El a spus că dintre toate competiţiile cel mai dificil meci a fost finala olimpică cu polonezul Suprov de la Moscova pe care l-a învins cu 1-o după nouă minute şi a cucerit titlul de campion olimpic.
Ștefan Rusu își amintește și cum erau răsplătite de comuniști titlurile.„În 1976, titlul olimpic era răsplătit cu o mașină Dacia, medalia de argint cu un automobil Skoda, iar medalia de bronz cu un Trabant. În plus, am avut și o diurnă de 120 de dolari canadieni. Când am devenit campion olimpic în 1980, am fost răsplătit cu 5.000 de lei și o butelie, iar în 1984, deși ne-au fost promise televizoare color și frigidere, nu ne-au mai dat nimic. Astea erau vremurile, însă noi eram stimulați pentru că puteam ieși din țară. Din diurna de 1,5 dolari pe zi, mai aduceam și unele cadouri familiei. Pe de o parte, era bine, pentru că erai angajatul unei întreprinderi și salariul îți mergea în țară. Dacă aveai valoare și erai legitimat la Steaua sau Dinamo, automat aveai gradul de sergent major. Cine avea studii era automat ofițer”, spune fostul campion olimpic.
De-a lungul carierei, a fost legitimat la clubul din Rădăuți, dar și la Steaua și la Dinamo. O întâmplare petrecută în 1975 avea să îi schimbe total părerea despre sistemul de atunci.
„Se întâmpla în 1975, când, după un concurs în Polonia, pe aeroport am fost așteptat de colonelul Gheorghe Șuteu, de la Steaua. Acesta mi-a spus că taică-miu a făcut o gafa și că este rău de el dacă nu mă duc la Steaua. Când am auzit că este vorba de tata, am semnat imediat cu Steaua. Mai târziu am aflat adevărul și, cu prima ocazie, în 1977, m-am întors la Rădăuți, unde am rămas până în 1980. Din 1981 și până în 1990 am activat la Dinamo”, povestește fostul mare luptător.
România a avut glorii sportive la lupte
România a avut la campionatele naţionale, mondiale, europene şi olimpice primul campion olimpic în 1960-Dumitru Pîrvulescu-Olimpiada de la Roma
-primul campion mondial-Bularca Valeriu-1965-Yokohama
Prima medalie cucerită la Jocurile olimpice în 1956 la Melbourne de Iosif Horvat-bronz
În 1972-România cucereşte douăă titluri olimpice prin Gheorghe Berceanu şi Nicoale Martinescu
În 1976-Olimpiada de la Montreal –Ştefan Rusu
În 1980- Olimpiada de la Moscova-Ştefan Rusu
1984-Ion Dranca şi Vasile Andru-campion olimpic
1988-secretarul general al Federaţiei Vasile Puşcaşu a fost ultimul campion olimpic
1985-ultimii campioni mondiali -Ştefan Negrişan şi Ştefan Rusu- vicecampion
Ultimul campionat European -2000-Sandu Marian
Campionat Deaconu Eusebiu-Bacău
Rădăuţiul, altădată unul dintre centrele de lupte greco-romane redutabile, a devenit după Revoluţie un orăşel de provincie, în care acest sport era aproape dat uitării. În anul 2000, Ştefan Rusu a revenit în oraşul natal şi a încercat să pună bazele secţiei de lupte din cadrul clubului sportiv CSM. Fostul campion european, mondial şi olimpic Ştefan Rusu a pregătit pînă în prezent, aproximativ 400 de copii, iar efortul muncii depuse s-a văzut în rezultatele obţinute. O parte au fost înscişi în lotul naţional iar un sportiv se pregăteşte déjà pentru Jocurile Olimpice din 2016. susţine că la nivel naţional au dispărut multe secţii de lupte care funcţionau la Dunărea Galaţi , Iaşi, Craiova ,Brăila ,Cluj şi alte oraşe din Ardeal. El susţine că antrenorii sunt slab plătiţi iar copii nu vin pentru că nu mai sunt atraşi şi nu vor să depună efort.
„Îmi aduc aminte că înainte de 89 se făceau selecţii inclusiv, la sate, în şcoli şi se făcea o selecţie a copiilor, erau baze sportive ,sportul fiind mult mai bine organizat ca ramură şi scoteai performanţe. Acum sălile de sport sunt înlocuite cu săli de fitness”, a mai destăinuit fosta glorie sportivă.
Cu tenacitatea care l-a caracterizat de-a lungul unei cariere de excepţie, Stefan Rusu nu s-a lăsat bătut, încercând de-a lungul anilor să atragă diverşi sponsori din rîndul prietenilor pe care îi are. De ceva vreme, luptele la Rădăuţi sunt susţinute de un om de afaceri, Mircea Văideanu, şi el fost luptător. În prezent, Ştefan Rusu alături de cei trei fii au în lot de luptători formată din neiniţiati şi avansaţi.
„Îmi doresc ca oraşul meu natal să redevină o pepinieră de viitori campioni”, a spus Stefan Rusu.
Viaţa cu bune şi cu rele
În 1987 la Rădăuţi a fost înfiinţat Centru Olimpic de lupte Greco-romane unde a fost antrenor doar un an iar ulterior a fost înlocuit, fără a avea drept de vreun comentariu de un bucureştean. Din 1990 a fost pus pe liber de Clubul Dinamo şi trecut în rezervă pe motiv că posturile de antrenor şi ofiţer au fost desfiinţate. A fost o perioadă când cu atâtea titluri obţinute şi cu atâta glorie adusă ţării să mori de foame. Nu am avut loc nici în Rădăuţi şi nici la alt club. În 1990 a plecat în Turcia ca antrenor la un club de copii unde a reuşit să scoată vicecampion olimpic sportive de talie mondială, a obţinut rezultate foarte bune. În anul 2000 după ce I s-a acodat renta viageră s-a întors la Rădăuţi. A început să ia de la zero tot ce ţine de lupte greo romane cu copii şi să amenajeze o sală de sport în cadrul clubului.
Cu copii în sălile de antrenament
Ştefan Rusu îşi aminteşte că atunci cînd era luptător pleca în cantonamente cite 11 luni. În sport era disciplină şi seriozitate.Se întîmpla ca să aibă alături şi copii întrucît antrenamentele îl ţineau departe de casă.
„Fiul cel mare, Cornel a venit de la vîrsta de 4 ani în sălile de antrenament. Pe rând şi ceillaţi doi copii, au deprins luptele uitîndu-se la cum mă antrenam şi participam la cometiţii sportive. Au îndrăgit acest sport şi nu regretă. Primul meu titlu de campion naţional a fost în 1970 la vîrsta de 14 ani la Tîrgu Mureş În 1973 am fost selecţionat pentru lotul naţional de seniori de antrenorul emeriţi în frunte cu Ion Corneanu, Ion Cernea, Simion Popescu ,Pavel Niculae şi doctoral Nicolae Ploeşteanu. Din 1973-1987 am fost titular în echipa naţională reprezentând ţara la campionatele europene ,mondiale şi olimpice. Dar momentul cînd am fost trezit la realitate a fost în 1970 cînd am făcut un meci egal cu un sportive dinamovist . Mi-am spus că trebuie să fac mai multe şi s-a văzut ulterior prin performanţe” , ne-a destăinuit fosta glorie a sportului românesc.
Ştefan Rusu a crescut într-o familie cu cinci fraţi. Este tată a trei băieţi şi are déjà și nepoți. Părinţii au fost alături şi l-au încurajat în sport mai ales că era pasionat şi vroia să facă performanţă. Ştefan Rusu este mulţumit că fii i-au îndrăgit sportul şi se gândeşte déjà ca vreun nepoţel să le ducă tradiţia.
„Dacă nu era renta viageră acordată de statul român muream de foame. Nu e vorba numai de mine, sunt atâtea nume grele ale sportului românesc. Mai ales după Revoluţie când sportul a fost lăsat la o parte şi multe baze sportive s-au desfiinţat sau au fost distruse. Această rentă îi răsplăteşte pe oameni”, a povestit Ştefan Rusu.
Dacă ar trebui să iau viaţa de la capăt cu siguranţă m-aş face tot luptător
„Mi-a plăcut cel mai mult la Jocurile Olimpice de la Montreal , a fost o orgnanizare de excepţie şi la Ciudad de Mexico cînd am cucerit campionatul mondial. Apoi, îmi amintesc cum între sportive schimbam plachete şi medalii. Dacă ar trebui să iau viaţa de la capăt cu sigurnaţă m-aş face tot luptător. Nu regret nimic din ce a fost şi s-a dus, mi-am facut datoria, şi ea, datoria mea a fost să câştig medalii dar şi să fac din elevii pe care îi am de când sunt antrenor luptători de renume. Sper ca în cariera de antrenor să ajung să fiu mîndru de elevii mei, să ajungă la jocurile olimpice şi să ia o medalie. Am făcut ceea ce mi-a plăcut, sunt alături de cei dragi, ce aş putea să-i cer Vieţii mai mult ?! Sunt un om fericit”, a spus Ştefan Rusu.
