Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, șeful Poliției Române, chestorul general de poliție Petre Tobă, a dispus suplimentarea dispozitivului curent care acționează pentru liniștea și siguranța comunității.
Astfel, la nivelul IPJ Suceava, conducerea inspectoratului a dispus ca pe durata examenului național de Bacalaureat, între 75 şi 80 de poliţişti să acționeze, zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.
Din totalul efectivelor suplimentare care asigură măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ, 43 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, iar 25 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la alte structuri ale IPJ Suceava.
Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, cele 57 de centre de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.
Efectivele poliţiei sunt în teren pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenul național de Bacalaureat să se desfășoare în condiții de normalitate.