Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Vezi pe cine ar putea pune prefectul la şefia Primăriei Rădăuţi!

primaria radautiPrefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, va putea numi un secretar care să fie la şefia Rădăuţiului temporar după ce, miercuri, prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, miercuri, a fost modificată și completată Legea administrației publice locale, instituindu-se un mecanism temporar care să asigure gestionarea intereselor comunităților locale în situațiile de “vid de putere”, apărute ca urmare a dizolvării autorității deliberative și imposibilității concomitente de exercitare a atribuțiilor de către autoritatea executivă.
like-facebook
Jurista Claudia Nechifor de la Serviciul verificarea legalității actelor, aplicării actelor normative și contencios administrativ al Instituției Prefectului Suceava, este favorită pentru a prelua frâiele Primăriei Rădăuți.
claudia nechiforPotrivit unor surse din cadrul Instituţiei Prefectului, Claudia Nechifor și-a dat acordul în acest sens, în urmă cu ceva vreme, când la nivel central au fost cerute numele unor potențiale persoane care să fie capabile și să aibă studiile adecvate, dar și vechime în domeniul juridic pentru a fi desemnate de prefect  pentru o o perioadă temporară cu atribuții de secretar și ordonator de credite în vederea deblocării situației de la Primăria Rădăuți, după ce Guvernul va emite un act normativ. Claudia Nechifor  este de profesie jurist și unul din profesioniștii în domeniu la Prefectura Suceava.
Joi, după publicarea deciziei Guvernului în Monitorul Oficial, aceasta ar trebui să fie numită de prefectul Constantin Harasim în funcţie.
PSD îl vrea pe Nistor Tătar
PSD vrea ca frâiele municipiului Rădăuți să fie preluate de social democratul Nistor Tătar, director la SC Servicii Comunale, societate care are de încasat de la Primăria Rădăuți sume frumoase din prestările de servicii. Mai mult, Nistor Tătar care este liderul OM-PSD Rădăuți și consilier județean  ar avea susținerea conducerii Organizației Județene a PSD Suceava, conducere care nu s-a implicat nici pe departe în susținerea deblocării orașului rămas fără primar, viceprimar, Consiliu  Local și secretar.  Rămâne de văzut dacă prefectul județului, Constantin Harasim,  cel  care odată numit prefect nu a avut susținerea în teritoriu a social-democraților, va face jocurile PSD.
Nu trebuie omis nici faptul că la conducerea Primăriei Răăduți mai râvnesc avocatul Traian Andronachi și social-democratul Tiberiu Măierean. De altfel, cei care au făcut interpelări  și au încercat să deblocheze situația déjà tensionată la nivelul Primăriei Rădăuți au fost deputatul Constantin Galan și senatorul Mihai Neagu, dar şi senatorul Steliana Miron. PSD Suceava a preferat să stea deoparte deși în Parlament sunt destul de bine reprezentați.

Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. cristi says:

    De ce mai e nevoie daca a fost organizat concurs pentru secretar zilele trecute?

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*