De la 975 de lei, salariul minim pe economie ar putea creste substantial pana anul viitor. Anuntul a fost facut chiar de ministrul Rovana Plumb.
Salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei, incepand cu ianuarie 2016, iar cel mai mare salariu va fi cel al presedintelui Romaniei, care va fi egal cu cel al presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al premierului, al presedintelui Camerei Deputatilor si al presedintelui Senatului, a declarat, marti, ministrul Muncii, Rovana Plumb, intr-o conferinta de presa.
Aceasta a subliniat ca, in prezent, se lucreaza la legea salarizarii unitare in sistemul bugetar.
“Suntem in momentul de fata in situatia de a calcula anumite scenarii, impreuna cu Ministerul de Finante. Imediat vom intra in dialog, ca si pana acum, cu partenerii nostri sociali, dar ne vom consulta si cu ceilalti colegi ai nostri din Guvern care gestioneaza domeniile din sectorul bugetar. Asa cum am propus, cel mai mic salariu va fi 1.200 lei, salariul minim pe economie incepand cu ianuarie 2016. Cel mai mare (salariu – n. r.) va fi cel al presedintelui, egal cu cel al presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie, egal cu al premierului, egal cu cel al presedintelui Camerei Deputatilor si al presedintelui Senatului”, a precizat Rovana Plumb.
bIn ceea ce priveste declaratia ministrului Finantelor, Eugen Teodorovici, potrivit careia salariul de ministru ar fi mic, Rovana Plumb a declarat ca “problema se pune in ceea ce priveste motivarea personalului din tot sectorul bugetar”. “Ceea ce am reusit noi sa facem pentru anul acesta a fost sa crestem salariile doar in cele doua sectoare cheie: sanatate si educatie. Acum ne uitam catre tot sectorul bugetar: administratia publica locala, administratia publica centrala pentru ca, intr-adevar, aici nu au mai fost facute majorari, iar motivarea personalului nu exista”, a subliniat ministrul Muncii.
La finalul lunii ianuarie, Rovana Plumb declara ca exista o suprapunere a claselor de salarizare, dupa ce a crescut salariul minim pe economie la 975 de lei. “Cert este ca in momentul de fata avem o suprapunere a claselor de salarizare ca urmare a unei masuri bune, benefice pentru toti salariatii din Romania: cresterea salariului minim pe economie, care, dupa cum bine stiti, acum este de 975 lei, iar de la 1 iulie va fi 1.050 de lei si, bineinteles, cele doua sectoare bugetare foarte importante – sanatatea si educatia unde, incepand cu 2014, am prevazut cresterile de salarii, asa cum ne-am angajat”, preciza ministrul Muncii.
Indemnizatiile pentru mame nu vor mai fi plafonate
Autoritatile romane intentioneaza sa revizuiasca politicile in ceea ce priveste cresterea natalitatii iar una dintre masurile pe care Ministerul Muncii le ia in calcul este aceea de eliminare a nivelului maxim pana la care se acorda indemnizatia pentru cresterea copilului, a anuntat marti, ministrul Muncii, Rovana Plumb.
“Revizuim tot ceea ce inseamna politici in vederea cresterii natalitatii si in contextul demografic. Una dintre masurile pe care o tintim este aceea de a elimina nivelul maxim pana la care se acorda indemnizatia pentru cresterea copilului. La aceasta masura venim in completare si cu o alta propunere, aceea ca pe perioada concediului de maternitate, care este de 18 saptamani, indemnizatia sa fie egala cu media salariului avut in ultimele 12 luni, si nu 85%, pentru ca nasterea nu poate fi asimilata cu concediul medical, de aceea nu vrem sa penalizam in aceasta perioada de 18 saptamani in niciun fel mama. Toate calculele le facem tinand cont de contextul si de anvelopa fiscal bugetara care ne va permite”, a subliniat Rovana Plumb.
In prezent, parintii care intra in concediu de crestere a copilului primesc o indemnizatie in cuantum de 85% din media veniturilor nete, dar nu mai mult de 3.400 lei, daca aleg concediu de un an, si 1.200 lei, daca aleg sa stea acasa cu copilul de 2 ani.
Sursa: Știrile ProTv