Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Dorna Arini, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor calificat după ce şi-a înjunghiat nora, Loredana C., de 26 de ani, cu un cuţit. Ioan Chiriloaia locuieşte împreună cu nora şi soţul ei şi copilul lor de un an. Pe 14 mai, tânăra a sunat la 112 după ce a fost lovită de socrul său. Ea se afla acasă doar cu copilul, soţul său, Andrei Manuel, fiind plecat.
La un moment dat, socrul acesteia, Ioan Chiriloaia, aflat în stare avansată de ebrietate, a intrat şi a ieşit de mai multe ori pe uşa camerei în care se afla copilul, iar femeia i-a atras atenţia că este curent şi îl afectează pe copil. Socrul său s-a enervat, a luat în cuţit de bucătărie din camera sa, apoi a înjunghiat-o pe femeie. Tânăra a fost dusă de urgenţă la Spitalul municipal Vatra Dornei, apoi a fost transferată la Spitalul Judeţean Suceava, ea suferind o plagă înţepat – tăiată penetrantă toracică cu hemotorax drept. Loredana C. a fost băgată imediat în sala de operaţie. Socrul său a fost reţinut imediat, iar apoi a fost arestat preventiv.
Individ arestat preventiv după ce şi-a înjunghiat nora cu un cuţit
Loading...
loading...
- 18 mai 2015
- 338 vizualizări
- Fără comentarii