Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Râşca, a mers la Poliţie, duminică, după ce doi fraţi l-au agresat într-un restaurant din Siret. Potrivit poliţiştilor suceveni, în jurul orei 16.20, în timp ce se afla în incinta restaurantului, tânărul de 20 ani a avut un conflict spontan cu doi frați de 23 de ani și respectiv 28 de ani, ambii din municipiul Rădăuți, care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, l-au agresat.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital, necesitând pentru vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.