Liceeni din Germania, Olanda şi România, în vizită la ISU Suceava

26 aprilie 2015

liceeni4Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a fost vizitat, vineri, de un grup format din 77 de liceeni din Germania, Olanda şi România. Adolescenţii sunt reuniţi în baza unor proiecte de cooperare europeană, coordonate de profesoarele Cristina Şerban, Tinela Nastasi, Irina Melisch şi Loredana Oltean de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava.

Având în vedere buna relaţie de colaborare cu instituţiile de învăţământ, pompierii militari suceveni s-au arătat bucuroşi să-şi deschidă porţile şi să le prezintă tinerilor tehnica de intervenţie pe diferite paliere ale situaţiilor de urgenţă (acordarea primului-ajutor şi descarcerare, localizare şi stingere a incendiilor, asanare pirotehnică, căutare/salvare persoane de sub dărâmături etc.).

liceeni3Liceenii s-au bucurat de câteva exerciţii în care militarii au descarcerat o persoană în urma unui accident rutier, au urcat cu scara culisabilă până la etajul al treilea al turnului de pregătire şi au stins un incendiu cu două linii de furtun şi tunul de apă de pe autospecială. Ca de obicei, Olly, câinele pompier antrenat pentru căutarea/salvarea persoanelor surprinse sub dărâmături, a fost „piesa de rezistenţă” şi a smuls aplauze binemeritate.

La final, toată lumea s-a fotografiat, s-au împărţit afişe şi pliante preventive şi s-au făcut aprecieri din partea copiilor şi a însoţitorilor acestora vis-a-vis de munca impresionantă şi misiunile periculoase la care participă zi de zi pompierii salvatori.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia