Un incident deosevit de grav a avut loc, vineri, la Boroaia. Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 23.00, în urma unei șicanări în trafic. Un bărbat de 45 de ani ce era însoțit de fratele său de 44 de ani şi un nepot și alţi doi frați, unul de 23 de ani și celălalt de 46 de ani, ce se aflau singuri în câte un autotren, toți localnici, au oprit autovehiculele, între ei izbucnind un conflict spontan.
Astfel, primii indivizi i-au reproșat celuilalt conducător auto, de 46 de ani, faptul a efectuat o manevră de depășire necorespunzătoare în urma căruia au fost nevoiți să frâneze brusc autotrenurile în condiții de nesiguranță, motiv pentru care conflictul a degenerat, iar bărbatul de 45 de ani și fratele său de 44 de ani au aruncat cu pietre spre cele două autotrenuri spărgându-le parbrizul.
În acel moment, bărbatul de 46 de ani, a coborât şi l-a agresat pe bărbatul de 44 de ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,distrugere” și ,,loviri sau alte violențe” ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.