Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Premieră! Sucevean condamnat pentru maltratarea unui cal

judecat 2Un individ de etnie romă a fost condamnat zilele trecute de Judecătoria Suceava pentru infracţiunea de „rele tratamente aplicate animalelor”, fiind vorba de primul caz în care un inculpat a fost trimis în judecată pentru maltratarea unui cal.

like-facebookGheorghe Cherar, cu domiciliul în Cajvana, dar care în ultima perioadă s-a mutat în cătunul de romi „Plai” din Vicovu de Sus, a fost condamnat la 6 luni de închisoare, pedeapsa fiind suspendată condiţionat. Cherar nu va face aşadar nici o zi de închisoare, însă i s-a impus un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni de zile. În acest interval inculpatul are impuse mai multe restricţii şi nu are voie să mai comită vreo infracţiune, în caz contrar pedeapsa urmând a fi transformată în una cu executare. Mai trebuie precizat că sentinţa Judecătoriei Suceava poate fi atacată cu apel. Maltratarea animalului a avut loc tocmai pe 27 august 2010, în zona pieţei angro din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, la vremea respectivă cazul fiind prezentat în Monitorul de Suceava. Rolul esenţial în ancheta care avea să urmeze l-a avut un martor ocular.

Respectivul, Ştefan Marchitan, din municipiul Suceava, un iubitor de animale care s-a zbătut în ultimii ani pentru a salva cai sau câini maltrataţi de la stâne, a sesizat autoritățile şi, mai mult, a urmărit evoluţia anchetei, făcând plângere împotriva primei soluții a procurorului de caz, de neîncepere a urmăririi penale faţă de proprietarul animalului. Mai mult, acesta a fotografiat în detaliu rănile cabalinei, evidenţiind fără echivoc starea în care se afla. Potrivit anchetatorilor, pe data de 27 august 2010, în jurul orei 17:00, mai multe persoane care se aflau în zona pieţei angro din cartierul Burdujeni au observat un cal care trăgea o căruţă încărcată cu deşeuri feroase şi care şchiopăta şi era sleit de puteri.

În căruţă se aflau Gheorghe Cherar şi concubina acestuia, iar bărbatul, potrivit martorilor, lovea calul cu partea metalică a unui bici, pentru că nu mai putea să tragă la căruţă.

Animalul era subnutrit, deshidratat, cu pielea lipită de oase, plin de plăgi deschise, sângerânde şi infectate, iar la un moment dat s-a prăbuşit pur şi simplu din picioare.

Ştefan Marchitan a sunat la 112, iar până la sosirea autorităţilor i-a dat calului să bea dintr-o găleată cu apă şi l-a hrănit cu pâine.

Inculpatul a încercat ulterior să justifice halul în care era calul cu explicaţii  necredibile. A declarat că animalul a fost muşcat de un alt cal, iar rănile de la picioare erau de la caielele cu care fusese potcovit. Bărbatul a încercat să se disculpe şi cu explicaţia că a cumpărat calul cu puţin înainte ca acesta să ajungă în starea în care se afla pe 27 august 2010. Povestea acestui caz de maltratare a animalului are un final fericit. La scurt timp după episodul din zona pieţei angro, un bărbat din Şcheia, tot de etnie romă, a cumpărat calul, în urma unei intermedieri realizate de iubitorii de animale de la Pro Anima.

Noul proprietar i-a tratat rănile şi i-a vindecat plăgile, iar la vizita reprezentanților unei asociații de protecție a animalelor făcută în octombrie 2010, starea cabalinei era considerabil îmbunătățită.

Sursa: Monitorul de Suceava

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*