Post permanent al Serviciului de urgenţă din cadrul Primăriei, în bazar

22 aprilie 2015
bazarPrefectul Sucevei, Constantin Harasim,  a cerut interzicerea fumatului în bazar după ce un chiștoc aprins aruncat la întâmplare  putea provoca un dezastru.   Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai spus că bazarul va face obiectul unor controale atât a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), cât și a Gărzii de Mediu. 
De cealaltă parte,  primarul  municipiului reședință de județ, Ion Lungu, a anunțat că în bazar va fi prezent în permanență un   angajat al Serviciului  pentru Situaţii de Urgenţă.   
like-facebookLungu a  spus că situația din  bazar a fost tolerată foarte mult timp, însă acum trebuie luate măsuri ferme pentru a se preveni un eventual dezastru.
Am fost tolerant, inclusiv până la sărbătorile pascale. Am dat această dispoziție și trebuie dusă la îndeplinire. Domnul viceprimar, Ovidiu Doroftei, se va ocupa, are aceasta în atribuții să se ocupe. Interzicerea fumatului este în bazar și este chiar și un afiș, numai că aceasta nu se respectă. Din păcate, avem și oameni inconștienți. Trebuie să  avem culoare de acces la incendiu și se va face acest lucru. Vom avea acest post permanent al  Serviciului  pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei și cu cei de la ISU, pe linia de supraveghere a situațiilor de urgență”, a spus Lungu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia