O femeie de 47 de ani, din comuna Frătăuții Noi, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 291A, în interiorul localităţii de domiciliu, luni, într-o curbă spre dreapta, nu a adaptat viteza și a intrat pe contrasens, acroșând frontal autoutilitara condusă regulamentar de un bărbat de 37 ani, din aceeaşi localitate. În urma impactului, femeia a suferit leziuni grave.
„Conducătorul auto de 37 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.