Poliţiştii din Dărmăneşti au oprit, duminică dimineaţă, pe drumul judeţean 178 A din comuna Todireşti un autoturism condus de un tânăr de 20 ani, din comuna Șerbăuți, satul Călinești.
Întrucât emana un miros puternic de băuturi alcoolice a fost condus la Poliția Municipiului Suceava unde a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i s-a prelevat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Din verificările efectuate în bazele de date ale poliţiei s-a stabilit că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.