Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina au observat, joi, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Ulma, un grup de persoane care transporta mai multe colete, spre interiorul ţării.
Poliţiştii au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a persoanelor şi deoarece acestea nu s-au supus, au folosit, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase nouă focuri de avertisment, în plan vertical. În acel moment, cei în cauză au abandonat coletele şi profitând de terenul accidentat şi împădurit, au fugit spre teritoriul statului vecin. În urma acţiunii a fost reţinut un cetăţean român Vasile T., în vârstă de 53 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava. Imediat au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului. Totodată, în zonă au fost descoperite mai multe baxuri ce conţineau peste 13.488 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 135.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar Vasile T. este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat. Potrivit poliţiştilor, în cauză se efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale. Lucrători din cadrul aceluiaşi sector, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, au descoperit tot joi, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, 2 colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. Baxurile au fost transportate la sediul poliţiei de frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat o cantitate de 2.059 pachete ţigări, în valoare de peste 20.000 de lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.